Ziua mondială a educației

În alegerea temei “Profesori puternici, pentru societăți durabile. Mobilizare pentru un plan de acțiune pentru 2030″, s-a plecat de la premisa că profesorii nu sunt simple mijloace prin care se implementează obiectivele din educație, ci reprezintă principala cale spre sustenabilitate și spre întărirea capacității statelor în crearea unor societăți bazate pe cunoaștere, valori și etică. Cu toate acestea, profesorii trebuie să facă față unor provocări continue legate de lipsa personalului, de insuficiențe în procesul de formare sau de precaritatea statutului lor, menționează site-ul unesco.org.

Un alt motiv pentru care Ziua mondială a educației are în centru, în 2015, consolidarea statutului profesorilor este acela că, pentru realizarea obiectivului privind învățământul primar universal 2020, statele ar trebui să recruteze 12,6 milioane de cadre didactice.

În acest context, Ziua mondială a educației din 5 octombrie 2015 subliniază necesitatea de a consolida capacitățile cadrelor didactice atât ca etapă indispensabilă în realizarea unei educații de calitate, cât și ca mijloc pentru crearea unor societăți durabile.

Același scop vizând consolidarea statutului profesorilor a fost afirmat, în 2015, și prin Declarația de la Incheon, din mai 2015, când 160 de state participante s-au angajat să respecte următoarele obiective: să ofere profesorilor pârghii prin care să poată acționa; să se găsească mijloace de recrutare adecvate pentru cadrele didactice; profesorii să beneficieze de formare profesională și calificări și să fie motivați. Și Summit-ul de la Oslo, din iulie 2015, dedicat educației, a subliniat necesitatea de a investi în formarea cadrelor didactice.

Ziua mondială a educatorilor adună anual sute de mii de elevi, părinți și activiști din întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice care au fost în mod direct sau indirect afectate de o criză majoră. Se pleacă tot timpul de la premisa că rolul profesorilor și al celorlalte categorii de personal din educație este vital pentru reconstrucția socială, economică și intelectuală a fiecărei țări.

Această zi a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/ILO privind statutul profesorilor” (1966) și ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel internațional.

”Education International”, federație globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice, consideră că această zi trebuie să fie recunoscută și sărbătorită la nivel internațional, iar principiile celor două recomandări trebuie respectate de fiecare stat în parte. Începând cu 1994, la 5 octombrie, federația a lansat o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice și a contribuției aduse de aceștia în procesul educațional, la nivel mondial.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *