Unul dintre cele mai mari combinate metalurgice dispare din România. Va fi demontat și mutat în Turcia.

Combinatul siderurgic din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, ar urma să fie vândut de către firma Mechel unei companii turcești, cu 19 milioane de euro, iar întreaga activitate a oțelăriei va fi mutată în Turcia. 
Luca Mălăiescu, primarul orașului Oțelu Roșu, a declarat că a fost informat, în urmă cu câteva zile, de către reprezentanții firmei Mechel, că oțelăria va fi vândută unei companii turcești. 

„Combinatul nu a fost vândut încă, dar sunt discuții foarte avansate pe tema aceasta. Va fi vândut unei companii turcești. Am avut o întâlnire cu reprezentanții Mechel, care au considerat că este benefic să-mi aducă la cunoștință faptul că deja sunt în discuții foarte avansate cu o societate din Turcia. Compania Mechel are datorii la bugetul de stat de 20 de milioane de euro și ei primesc 19 milioane pentru vânzarea combinatului, mai pun ei un milion de euro și se achită de datorii. Mechel are pus sechestru pe tot ce are în România, din cauza datoriilor”, a declarat Luca Mălăiescu pentru Mediafax.
Potrivit primarului din Oțelu Roșu, oțelăria va fi mutată cu totul în Turcia, pentru că societatea care urmează să cumpere combinatul a ajuns la concluzia că gazul metan și curentul sunt mai scumpe în România.

„Practic, combinatul de la Oțelu Roșu dispare, se mută în Turcia. Compania care cumpără combinatul nu a dorit ca acesta să-și desfășoare activitatea la Oțelu Roșu, deoarece curentul și gazul metan sunt mai scumpe decât în Turcia. Nu am putut să primesc cu bucurie această veste, însă speranțele pentru repornirea combinatului au fost foarte mici”, a afirmat primarul din Oțelu Roșu.

În locul combinatului ar putea fi amenajat un parc industrial, vechile hale fiind păstrate.