Universitatea din Craiova – Ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Profesorului Univ. Dr. Vladimir Iliescu

Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova va organiza miercuri, 14 decembrie 2016, începând cu orele 12.00, la Sala Albastră, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Profesor Univ. Dr. Vladimir Iliescu. În cadrul ceremoniei, textul Laudatio va fi citit de Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Liviu Damean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale. La ceremonie va participa, ca invitat special, Academicianul Răzvan Teodorescu.

Profesorul Vladimir Iliescu este cunoscut pentru activitatea științifică de cercetare și editare a crestomațiilor de texte istorice latine, cea mai cunoscută fiind colecția de surse documentare antice Fontes Historiae Daco-Romaniae. Totodată, profesorul Vladimir Iliescu a scris manuale, dicționare, enciclopedii și peste 80 de articole științifice publicate în reviste de specialitate din străinătate, fiind cunoscut mai ales prin argumentele istorice prin care a demonstrat falsitatea teoriei roesleriane care afirma eronat că Dacia romană a fost părăsită în totalitate de daco-romani.

Profesorul Vladimir Iliescu este membru fondator al Societății de Filologie Clasică și al Societății de Bizantinologie din România, a fost secretar general al Asociației Orientaliștilor şi în prezent, este membru al asociației internaționale Winckelmann și al Societății pentru Studii Patristice de la Oxford. Profesorul Vladimir Iliescu deţine alte două titluri de Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați și al Universității „Ovidius” din Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *