Un craiovean de 33 de ani deținea ilegal peste 285 de kilograme de materiale pirotehnice

Polițiștii din cadrul IPJ Dolj- Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează un bărbat de 33 de ani din Craiova pentru săvârșirea infracțiunii de ,,efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995R, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice fiind ridicate de oamenii legii în vederea continuării cercetărilor.

Vineri, 8 decembrie a.c., în urma unor informații exploatate și activităților specifice întreprinse în comun de polițiști din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase al IPJ Dolj și polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova, a fost depistat S. COSMIN, 33 de ani, din Craiova, județul Dolj, care deține ala domiciliu peste 12 600 de articole pirotehnice.

Ulterior efectuării unei percheziții la domiciliul bărbatului, polițiștii craioveni au găsit în apartamentul acestuia mai multe cutii de petarde, baterii de artificii, precum și alte articole pirotehnice care fac parte dintr-o clasă de materiale supuse autorizării, pe care acesta le procurase ilegal și pe care intenționa să le comercializeze pe raza municipiului Craiova  fără a respecta pevederile legale.

Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase s-a stabilit faptul că, în luna decembrie, cel în cauză a achiziționat cantitatea de 285 de kg de articole pirotehnice  din municipiul Timișoara.

Polițiștii doljeni au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul săvârșiii infracţiunii de ,,efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995R, privind regimul materiilor explozive, toate articolele pirotehnice fiind ridicate de oamenii legii în vederea continuării cercetărilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *