Turcia nu îi va primi înapoi pe migranții care au ajuns deja pe insulele grecești (ministru)

‘Propunerea făcută de Turcia nu se referă la migranții care se află în prezent în insulele grecești’, a declarat Bozkir în cadrul unui interviu pentru agenția națională de știri turcă Anadolu, precizând că numărul persoanelor readmise va fi de ‘mii, zeci de mii, nu de milioane’.

‘În cazul acordului de readmisie cu UE este mai corect să utilizăm cifrele de mii sau zeci de mii, nu de milioane’, a subliniat ministrul turc.

Oficialul turc a mai precizat că Turcia își va îndeplini obligațiile care îi revin pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii care călătoresc în UE până la 1 mai. Printre cerințele UE în acest dosar se află schimbarea politicii Turciei de acordare a vizelor pentru cetățenii statelor islamice și introducerea unor pașapoarte biometrice mai dificil de falsificat.

‘Să le formezi oamenilor ideea că ‘nu poți merge acolo pentru că nu există nicio speranță’ este fundamental pentru prevenirea migrației ilegale’, a mai spus ministrul turc pentru afaceri europene.

Elaborat luni în cadrul unui summit extraordinar de la Bruxelles care și-a propus să ofere un răspuns la afluxul haotic de refugiați spre Europa, proiectul de acord prevede readmisia în Turcia a tuturor migranților ajunși clandestin în Grecia. În schimb, europenii s-ar angaja ca pentru fiecare migrant sirian retrimis în Turcia să accepte să primească din Turcia un solicitant de azil pe teritoriul lor.

Ankara cere în plus 3 miliarde de euro peste cele 3 miliarde deja convenite până în 2018, scutirea de vize a cetățenilor turci care vor să călătorească în UE de la finalului lunii iunie și deschiderea rapidă a negocierilor de aderare în cinci noi capitole.

Aceste propuneri, care sunt departe de a întruni unanimitatea în rândul Celor 28, urmează a fi validate la Consiliul European de primăvară de la 17 și 18 martie.

Turcia, care are pe teritoriul său 2,7 milioane de sirieni nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului din țara lor, este principalul punct de plecare pentru migranții care se îndreaptă spre Europa și naufragiile în Marea Egee sunt frecvente.

Miercuri seară, cel puțin cinci migranți, printre care un copil, au murit într-un naufragiu produs în largul coastelor de nord-vest ale Turciei. AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *