Turcia: Explozie la o nuntă în Gaziantep; cel puțin 30 de morți și 94 de răniți (biroul guvernatorului)

Agenția EFE preia totodată un comunicat al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care indică gruparea Stat Islamic (Daesh) ca “probabil” autor al atentatului.

“Vreau să subliniez încă o dată că nu există nicio diferență între tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, în care am pierdut 240 de cetățeni, comisă de FETO (rețeaua predicatorului auto-exilat Gulen, pe care guvernul o denumește FETO — Organizația Teroristă Fethullah Gulen, potrivit siglei în limba turcă — n.r.), între PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, considerat organizație teroristă de către Turcia, SUA și UE — n.r.), care numai în ultima lună a ucis 70 de membri ai forțelor de securitate (…) și atentatul din Gaziantep, probabil comis de către Daesh”, arată comunicatul șefului statului turc.

Acesta asigură că astfel de provocări nu vor reuși să compromită unitatea, conviețuirea și fraternitatea din țară.

Premierul turc, Binali Yildirim, a condamnat de asemenea atentatul într-un comunicat în care cere națiunii “răbdare și tărie”, transmite EFE, iar vicepremierul Mehmet Simsek a subliniat “conviețuirea” diverselor grupuri etnice, precum turcii, kurzii și arabii, în Gaziantep, oraș situat la circa 50 de kilometri de frontiera cu Siria, lăudând răspunsul populației care s-a poziționat imediat împotriva atacului.

Formațiunea pro-kurdă Partidul democratic al poporului (HDP) a indicat într-un comunicat că mirii de la nunta care a fost ținta atentatului erau membri ai săi.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *