Traian Băsescu a demisionat din funcția de conducere a PMP

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat în această seară printr-o postare pe pagina personală de facebook, că demisionează din funcția de conducere a PMP, deoarece, consideră că și atins obiectivele și de asemenea a menționat că va rămâne în continuare senator PMP și membru al acestui partid.

Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi mi-am încheiat şi misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară.
În 2014 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul European.
La legislativele din 2016 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul României .
Există o osatură sănătoasă a partidului, pe care o nouă generaţie de politicieni să poate să construiască un partid puternic.
Eu consider că de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentului, mi-am încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi voi declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei către cei care trebuie să preia responsabilitatea evoluţiei partidului.
Să avem zile bune.
PS-să nu înțelegeți greşit, voi rămâne senator PMP şi membru al acestui partid, dar cei care vor conduce partidul pentru alegerile din 2019-2020 trebuie să-l preia de pe acum.

 

Autor: Laurentiu.S