Tenis: Sorana Cîrstea, a treia româncă în sferturi la Madrid (WTA)

Tot miercuri au mai obținut calificarea în sferturi Simona Halep și Irina Begu, care vor fi adversare în această fază a competiției.

Cîrstea (26 ani, 127 WTA) s-a impus în două ore și 6 minute în fața unei jucătoare venite din calificări, Siegemund (28 ani, 44 WTA) venind după rezultate deosebite în ultima vreme.

Sorana a început cu dreptul (1-0), dar apoi au urmat două ghemuri adjudecate de Siegemund (1-2). Cîrstea a legat și ea două ghemuri și a trecut la conducere (3-2), iar la 4-3 a reușit un nou break, desprinzându-se la 5-3. Germanca a recuperat (5-4), dar Sorana a încheiat setul cu 6-4.

Românca a început excelent actul al doilea, a condus cu 3-0 și a ratat câteva mingi de 4-0, însă apoi a survenit o cădere, iar Siegemund a luat patru ghemuri la rând (3-4). Cîrstea a redresat situația și a revenit la cârma partidei (5-4), dar fiecare și-a făcut serviciul și s-a ajuns în tiebreak. Cele două jucătoare au mers cap la cap, Cîrstea a ratat o minge de meci (7-6), dar a și salvat trei mingi de set (5-6, 7-8 și 8-9), încheind conturile cu 11-9.

În turul următor, Cîrstea o va înfrunta pe Dominika Cibulkova (Slovacia), numărul 38 mondial, care a dispus de rusoaica Anastasia Pavliucenkova (26 WTA) cu 2-6, 6-3, 7-5. Cibulkova are 3-1 în meciurile directe, ultima partidă terminându-se cu victoria sa, în 2013, la Stanford, în semifinale.

Simona Halep, a șasea favorită, a trecut de elvețianca Timea Bacsinszky (cap de serie numărul 10) cu 6-2, 6-3, iar Irina Begu a învins-o pe Christina McHale (SUA) cu 6-7 (6), 6-4, 6-4. Halep are 3-0 în meciurile directe cu Begu, pe care a mai învins-o în 2007 și 2008 la București (ITF) și în 2012 la Hobart.

Toate cele trei românce din sferturi și-au asigurat câte 114.560 euro și 215 puncte WTA. Patricia Țig poate devenit a patra româncă din această fază a turneului, dacă o va învinge miercuri seara pe americanca Madison Keys.
AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *