Sursa mirosului pestilențial din Craiova, încă neidentificată

Sursa mirosului pestilenţial care îi chinuie de mai bine de o săptămână pe craioveni e în continuare un mister. Reprezentanţii depozitului de deşeuri din oraş susţin că mirosul puternic nu vine de la groapa de gunoi, lucru confirmat şi de comisarul Gărzii de Mediu.

Dan Stănoaia, director depozit de deșeuri a declarat pentru Digi24: „Domnul comisar al Gărzii de Mediu care a venit în control la grupul nostru de la Mofleni nu a constatat absolut niciun fel de miros. Dânsul a zis exact așa: baza depozitului la care este prevăzută o rigolă perimetrală este colmatată și acolo este levigat, care poate fi o sursă de miros. Una e că poate fi, și alta e că este. Ecosud a avut o serie de măsuri trasate de Garda de Mediu, un număr de 19 măsuri – unele de remediere, altele doar puse în vedere cum ar trebui să se întâmple în viitor anumite lucruri – măsuri pe care noi le-am îndeplinit în totalitatea lor, cu două mici excepții care se rezolvă în această săptămână, dar suntem în termen cu ele. Referitor la aceste rigole perimetrale, aceste rigole atâta timp cât plouă… Ele, gândiți-vă, sunt la baza unor pante ale depozitului. Nu poate nimeni să le golească de la o zi la alta dacă plouă. Eram și cu aceste două măsuri rezolvate dacă vremea ne-ar fi permis lucrul ăsta.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *