Steagul României a fost ridicat la CERN

„Cu mare plăcere adresez un bun venit călduros României care se alătură familiei din ce în ce mai numeroase a CERN”, a declarat Fabiola Gianotti.

„Sunt foarte bucuros că România a demonstrat astăzi că, după diligențele necesare și o atentă deliberare, este încă posibil pentru diferitele națiuni să-și unească forțele în domenii importante, într-un consens deplin”, a declarat la rândul său Sijbrand de Jong, președintele Consiliului CERN.

Steagul României a fost arborat luni la sediul CERN, moment care marchează statutul României de țară membră a organizației. Tricolorul a fost ridicat alături de celelalte 21 de steaguri ale statelor membre în cadrul unei ceremonii la care a participat președintele României, Klaus Iohannis, ministrul educației, Mircea Dumitru, și reprezentanți ai guvernului și mediului academic românesc.

După ceremonie, delegația românească a vizitat S’Cool Lab, laboratorul CERN pentru elevi, precum și Marele Accelerator de Particule (LHC) și laboratoarele în care se desfășoară experimentul ATLAS, la care participă mai multe instituții românești. De asemenea, delegația s-a întâlnit și cu cercetători români care lucrează în cadrul CERN.

România a devenit în mod oficial stat membru al CERN încă de la 17 iulie 2016, după 25 de ani de colaborare între organizație și instituții științifice românești.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *