Social-democrații se reunesc marți în Comitetul Executiv Național

“Mâine avem Comitet Executiv Național, pentru a discuta strict despre formarea majorităților. Mâine vom avea, sperăm, rezultatul de la toate localitățile din țară. Din informațiile parțiale pe care le avem până acum, PSD are un număr de primării mai mare decât numărul de primării cu care a intrat în aceste alegeri”, a declarat Dragnea, luni, într-o conferință de presă susținută la sediul central al PSD.

Potrivit acestuia, este pentru prima dată când un partid politic, după Revoluție, “câștigă tot” la București — și Primăria Generală a Capitalei, și primăriile de sector.

“Asta înseamnă pentru noi toți, și pentru mine ca președinte al partidului, și pentru primari, o responsabilitate uriașă. Așa cum le-am spus și eu, sunt și ei conștienți că această încredere acordată ieri de bucureșteni nu este un CEC în alb. Este o echipă de la care bucureștenii așteaptă rezultate imediate, așteaptă ca programele pe care colegii mei le-au prezentat în campanie să fie puse în aplicare și au, de asemenea, toată susținerea mea și a întregului partid pentru ca Bucureștiul să devină o capitală așa cum ne dorim cu toții”, a adăugat Dragnea.

În ceea ce privește votul politic din București, Dragnea a arătat că Alianța PSD+UNPR are 24 de mandate, ALDE are 4 mandate, existând deci posibilitatea unei majorități în Consiliul General.

“La sectoarele 2, 3, 5 și 6, PSD poate face majoritate doar cu ALDE și UNPR, la sectoarele 1 și 4 așteptăm numărătoarea finală, pentru că și aici avem speranță să facem majoritate doar cu ALDE. În restul țării, pentru consiliile județene, în 14 județe din România PSD are majoritate singur și va putea pune președinții de CJ-uri. În alte 11 județe putem face majoritate doar cu ALDE. În încă două județe putem face majoritate PSD — ALDE — UNPR. În schimb, mai sunt 3 sau 4 județe unde vom începe negocierile de mâine, unde avem șanse ca PSD să formeze majoritate împreună cu alte partide, cu excepția PNL și PMP. În ceea ce privește reședințele de județ, PSD a câștigat 19, din care 6 reședințe de județ sunt noi, nu am avut primari aici. De asemenea, am pierdut 3 reședințe de județ pe care le-am avut”, a precizat președintele PSD.

AGERPRES