Simpozionul internaţional «Conferinţele Unirii» la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Tg. Jiu

Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a organizat recent Simpozionul internaţional «Conferinţele Unirii», «Unirea Basarabiei cu România: 27 martie – 9 aprilie 2018», în cadrul unui amplu ciclu de manifestări consacrate acestui mare eveniment jubiliar, astfel că vineri, 30 martie 2018, la Sediul UCB din Complexul «Debarcader», str. Tineretului nr.4, Amfiteatrul «Horaţiu Mălăele», în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale şi judeţene au fost prezentate o serie de comunicări ştiinţifice de cadre universitare şi cercetători din România şi din Republica Moldova, în care s-a subliniat faptul că Basarabia, ca parte integrantă a spațiului geografic românesc, altfel spus, teritoriul dintre Prut și Nistru, a parcurs aceleași etape istorice pe care le-a cunoscut întreaga istorie a poporului român, din cele mai îndepărtate timpuri și până la începutul secolului al XX-lea, astfel încât ziua de 27 martie reprezintă un moment de referinţă în istoria românilor, expresia desăvârşirii statului naţional unitar, în acel memorabil an 1918.

“Între anii 1918-1940, asediul bolșevic asupra Basarabiei a reprezentat o reacție nevrotică a statului sovietic”

În comunicarea intitulată: «Asediul subversiv bolşevic asupra Basarabiei (1918-1940)», domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun preşedintele Senatului UCB Tg. Jiu a pornit de la premisa teoretico-ştiinţifică potrivit căreia statul sovietic a manipulat pe tot timpul existenței sale opinia publică, iar “În privința Basarabiei, manipularea a îmbrăcat formele nevrotice, ale unui continuu asediu subversiv de timp bolșevic, urmărindu-se cristalizarea unei identități «moldovenești», cu puternice accente leniniste, staliniste și neocomuniste. Existența unui paralelism în construcția națională de pe cele două maluri ale Nistrului (Basarabia românească versus Transnistria sovietică) a produs numeroase disfuncționalități în dezvoltarea firească a Basarabiei interbelice. Speculând o realitate de fapt, creată printr-o «viclenie a istoriei», propaganda și ideologia sovietică au încercat demontarea și demonizarea românismului în acest teritoriu. Inițial, recunoașterea Basarabiei ca provincie românească, a avut acordul Aliaților: cel al Franței exista încă din momentul intrării trupelor române în provincie, în 1918, cel al SUA, când s-au prezentat la Paris: «Se recomandă ca întreaga Basarabie să fie alipită la statul român. Basarabia a aparținut în trecut României și este predominant românească după caracterul ei»(Actul din 21 ianuarie 1919 al «Intelligence Section» din Comisia americană de experți); Marea Britanie: «să se recunoască unirea deja împlinită a Basarabiei cu România» («Foreign Office» britanic din 10 februarie 1919). Ulterior, evoluția problemei în cercurile aliate, în ajunul începerii tratativelor de la Paris, s-a nuanțat, aşa că abordarea problemei Basarabiei în timpul Conferinței de pace a scos în evidență două elemente esențiale: valorile permanente ale Basarabiei, de ordin istoric, geografic şi etnic, oprimate în secolul al XIX-lea, dar, care au reapărut în baza puterii naturale odată cu Revoluţia Rusă, fiind recunoscute de civilizaţia europeană, iar în doilea rând, consideraţiile de oportunitate politică legate de interesele Rusiei în problema Basarabiei şi relaţiile României cu Marile Puteri, care au tratat problema Basarabiei în funcţie de interesele lor în alte probleme. Fără a insista pe eforturile diplomației românești, care prin profesionalism a obținut, din punct de vedere teoretic, o formulă optimă, asediul subversiv bolșevic al Rusiei s-a dovedit destul de eficace: deoarece la 1 noiembrie 1920, printr-o notă de protest a Moscovei s-a respins valabilitatea protocolului basarabean și autoritatea Aliaților în problema Basarabiei, marcând serios relațiile sovieto-române și afectând procesul de integrare a provinciei în România. Astfel, contestarea unirii Basarabiei cu România capătă puternice accente bolșevice” a subliniat domnul Adrian Gorun, încheind chiar cu ideea cu care şi-a început comunicarea, pentru a conchide că între anii 1918-1940, asediul bolșevic asupra Basarabiei, printr-o reacție nevrotică a statului sovietic, s-a încercat permanent destabilizarea provinciei, iar statul român a făcut eforturi mari spre a pune la adăpost populația Basarabiei de ororile regimului totalitar, care în perioada interbelică a atins dimensiuni inimaginabile ale suferinței umane, trăite în timpul execuțiilor în masă, a represiunilor, foametei organizate și deportărilor. Atât populația românească majoritară, care prin politicile de românizare a cunoscut un proces de revigorarea identității sale, cât și minoritățile s-au bucurat de posibilitatea de a se manifesta în plan politic, social, economic și cultural în hotarele statului român unitar și în cadrul civilizației europene, cum a precizat domnia sa.

“În istoria Basarabiei au existat personalităţi care au demonstrat, în clipele cele mai grele, capacităţi extraordinare”

Cercetătorul ştiinţific, d-na Cristina Gherasim, din Republica Moldova, prin comunicarea: «Generaţia Unirii pe calea afirmării identităţii naţionale» a subliniat că în istoria Basarabiei au existat personalităţi care au demonstrat, în clipele cele mai grele, capacităţi extraordinare şi tot ele au dominat opinia publică, dar, cu o modestie iesită din comun, cu o dăruire fără seamăn.

Domnul conf. univ. dr. Virgiliu Bârlădeanu, de la Institutul de istorie al Republicii Moldova a prezentat comunicarea: «Unirea Basarabiei cu România – între istorie şi actualitate», în care a ţinut să arate că nu există un fenomen mai înălţător în toată istoria milenară a Basarabiei decât actul revenirii, în anul 1918, a mult pătimitei jumătăţi estice a moşiei Muşatinilor la străvechea matcă românească, după anexarea ei tâlhărească de către Rusia ţaristă, în anul 1812. Acest eveniment constituie, totodată, şi una dintre cele mai frumoase pagini din istoria românilor, prin contribuţia pe care a avut-o la definitivarea unităţii naţionale româneşti, la sfârşitul Primului Război Mondial.

Doamna conf. univ. dr. Ludmila Cojocaru, de la Universitatea de Stat din Republica Moldova a vorbit despre rolul organelor de reprimare ale puterii sovietice asupra cetăţenilor basarabeni, asupra deputaţilor din Sfatul Ţării, aşa cum apar în documente şi cum s-au păstrat în mărturii orale.

Domnul cercetător dr. Gheorghe Negustor, de la Univ. «Babeş Bolyai» din Cluj- Napoca, prin tema: «Revoluţia rusă şi Marea Unire; implicaţii, controverse, consecinţe», le-a spus celor prezenţi că în Basarabia din 1917-1918, rămasă românească şi ortodoxă, poporul se trezea din somnul cel de moarte, iar alături de patrioţii basarabeni, bejenari transilvăneni au dat dovadă de un elan patriotic, educaţia şi instruirea lor de slujitori naţionali, experienţa şi priceperea politică, posibilităţile publicistice, ştiinţa, forţele şi devotamentul lor au ajutat în acţiuni hotărâtoare la pregătirea şi efectuarea actului istoric de la 27 martie 1918 – Unirea pentru totdeauna a Basarabiei cu România.

“Destinul României și al națiunii române reușise prin pronia divină și prin opțiunile curajoase ale unor mari oameni politici, ca și prin jertfa soldaților români, să treacă de la agonia înfrângerii și de la umilința refugiului, la extazul victoriei și al reîntregirii”

D-na prof. dr. Maria Cochină, de la Colegiul Naţional «Tudor Vladimirescu», Tg. Jiu, în comunicarea: «Rolul intelectualităţii româneşti în Unirea Basarabiei cu Ţara» s-a referit la componenţa Sfatului Ţării, cuprinzând mulţi intelectuali de frunte şi patrioţi, un grup mare de oameni cu experienţă de viaţă, maturitate politică, şi un simţ naţional acut, care i-a ajutat să rezolve corect majoritatea problemelor puse de realitatea cotidiană.

D-l conf. univ. dr. Hadrian Gorun, de la UCB Tg. Jiu, în comunicarea: «România, Rusia şi Basarabia la începutul anului 1918 – mărturii documentare franceze» s-a referit la faptul că azi, ca şi în anii 1917-1918, promovarea istoriei şi culturii naţionale se dovedeşte a fi esenţială pentru determinarea cursului politicii de peste Prut, pentru că nu este nevoie şi nici binevenit ca organizaţiile din ţară să facă declaraţii cu privire la necesitatea sau inevitabilitatea Unirii, căci nu ţara-mamă este aceea care trebuie să-şi impună punctul de vedere, ci majoritatea populaţiei din Republica Moldova.

În partea finală a Conferinţei Unirii, domnul prof. univ. dr. Toader Nicoară, Rectorul UCB Tg. Jiu, în expunerea: «România Mare – un proiect de ţară şi contextul realizării lui» a pornit de la faptul că după realizarea primei etape a marelui proiect (regatul României – 1881), perioada de până la primul război mondial, cea intitulată «la belle epoque a la roumaine» a constituit o epocă de realizări deosebite în toate domeniile vieții sociale, de la economie la cultură, de la ideologie la la transporturi și urbanism, trecând prin educație și cultură, iar printr-o politică și o diplomație înţelepte şi hotărâte, România ajunge arbitrul Balcanilor, unde și-a promovat interesele printr-o politică abilă. În încheierea prezentării domniei sale, d-l rector s-a referit la opera istorică a lui G.I. Brătianu, fiul și nepotul celor care au gândit și înfăptuit marele vis național, cu atât mai mult cu cât o reeditare a sa, pentru un public interest, poate fi considerată un binemeritat omagiu adus generației și personațităților care au realizat unirea, mai ales că “destinul României și al națiunii române reușise prin pronia divină și prin opțiunile curajoase ale unor mari oameni politici, ca și prin jertfa soldaților români, să treacă de la agonia înfrângerii și de la umilința refugiului, la extazul victoriei și al reîntregirii” a concluzionat vorbitorul.

                                                                                         Profesor, Vasile GOGONEA   

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *