Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Miami

Bacsinszky (26 ani, 20 WTA) s-a impus după două ore și 28 de minute de joc, obținând prima sa victorie în duelurile cu Halep (24 ani). Românca învinsese în primele două partide directe, în 2010 în semifinalele turneului ITF de la Torhout (Belgia), cu 6-1, 6-3, și în 2015 în finală la Shenzhen, cu 6-2, 6-2.

Jucătoarea elvețiană, al cărei tată s-a născut în Transilvania, a câștigat primul ghem al meciului, dar Halep a preluat jocul pe cont propriu și a reușit trei ghemuri consecutive (3-1). Bacsinszky a revenit și a egalat, 4-4, dar apoi Simona a făcut un nou break și a încheiat setul cu 6-4, în 45 de minute.

Halep a început prea relaxată setul secund și a pierdut primele două ghemuri, nu a reușit să revină în joc nici după o întrerupere de șapte minute pentru ștergerea liniilor, în urma câtorva picături de ploaie căzute pe teren. Bacsinszky a avut 4-1, 5-2 și s-a impus cu 6-3.

În decisiv, Simona Halep a fost complet ieșită din joc, fiind condusă cu 4-0, 5-1, elvețianca câștigând ultimul act cu un sec 6-2.

Halep, semifinalistă anul trecut la Miami Open, a greșit tot mai mult după primul set, în timp ce Bacsinszky, victorioasă în turul anterior și în fața polonezei Agnieszka Radwanska, numărul doi mondial, a fost tot mai agresivă și a jucat tot mai bine. Halep a reușit 18 lovituri direct câștigătoare, iar elvețianca a avut 20, românca a comis 38 de erori neforțate, iar adversara 33.

Nici antrenorul australian Darren Cahill nu a reușit să schimbe ceva în jocul Simonei, care a părut că îl ignoră la întrevederea din ultimul set, când tehnicianul a fost nevoit să monologheze, deoarece Simona nu a scos niciun cuvânt.

Simona Halep va primi 128.215 dolari și 215 puncte WTA, ea riscând să piardă locul 5 în clasamentul WTA.

AGERPRES