Sfântă Liturghie Arhierească la sfinţirea Bisericii din Parohia Pociovalişte, filia Siteşti, Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti.

În ziua de 29 octombrie 2017, în Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, însoţit de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Protoiereu, Iulian Mărgineanu, în prezenţa a câteva sute de credincioşi din Oraşul Novaci, a oficiat Sfânta Liturghie şi a săvârşit slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfântul Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana», din Parohia Pociovalişte, filia Siteşti, Protopopiatul Tg. Cărbuneşti. Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova.

“Paşii spre sfânta Biserică, de fiecare dată, Dumnezeu îi va număra”

Actul de sfinţire care a fost citit, menţionează că piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2002 de către ÎPS Teofan, pe atunci Mitropolitul Olteniei, lucrările desfăşurându-se aproape cincisprezece ani, prin osteneala Preacucernicului Preot Paroh, Părintele Cornel-Constantin Popescu, a consiliului parohial, avându-l ca Epitrop destonic pe domnul Ion Fumărel, dar şi prin contribuţia enoriaşilor şi a oamenilor binevoitori din localitate. Cu acest prilej, ipodiaconul Gabriel Pârvu, din Dragoteşti, a fost hirotesit diacon, Părintele Paroh Cornel-Constantin Popescu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor iar Preacucernicul Părinte Dumitru Stănică a fost hirotesit iconom. Au primit gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei domnii: Ion Fumărel, Epitrop, Dinel Fumărel, Constantin Creţoiu, Ion Opriţoiu, Ionel Gherghe, Gheorghe Manta, Anghel Rădoi, Radu Dumitru, Ion Zamfira, Constantin Văcăreanu şi Alexandru Merfu, cu menţiunea că marele merit în finisarea lucrărilor se cuvine parohienilor care numără câteva sute de suflete. Mulţumind Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit pentru cinstea ce li s-a făcut novăcenilor prin prezenţa sa la această sărbătoare, Părintele Paroh Constantin Popescu s-a nevoit să prezinte în versuri pline de savoare o serie de aspecte interesante spunând: “Pentru că nimeni nu ascunde lumina sub obroc şi nici cetatea nu poate să se ascundă în vârf de munte,/ M-au ascultat aşa cum se cuvine fiilor să asculte un părinte/ Şi le-am mai spus atunci ceva, /Că paşii spre sfânta Biserică, de fiecare dată, Dumnezeu îi va număra!/ Cu Epitropul Ion Fumărel am întocmit actele necesare,/ Şi orice sumă, mică sau mare, /Cu răbdare de «catâr» şi nervi de fier, /Am trecut-o şi prin…chitanţier/ Deşi învinuit de-a lungul multor ani/ Că prin ceea ce fac se «spală»nişte bani/ Dar, cea care le-a potolit pizmaşilor adeseori mânia/ N-a fost decât Doamna Epitropului, Lenuţa, soţia,/ Care l-a încurajat pe Epitrop de fiecare dată/ Ridicându-l din deznădejdea în care cădea ca piatra în baltă…”! Păcat că Epitropul nu a fost invitat să-şi prezinte cuvântul pregătit, pentru a spune cum s-a dăruit muncii susţinute, cu toţi membrii familiei sale, dincolo de «băltoaca» unor denigrări care fac parte din «faptul divers» al vieţii noastre cotidiene!

“Ne-am rugat ca această biserică să fie un sălaş de vindecare, de tămăduire”

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a picurat stropi de înţelepciune şi câteva raze de lumină duhovnicească în sufletele credincioşilor din biserică şi din jurul sfântului lăcaş care domină orizontul din vârful acela de deal, deoarece a considerat că asemenea evenimente sunt aşteptate cu multă nerăbdare şi cu multă bucurie duhovnicească, pentru că nu întotdeauna se face sfinţirea unei biserici! “În aceste momente de rugăciune şi de Sfântă Liturghie, a spus Mitropolitul Olteniei, am ridicat la Dumnezeu cererile noastre, ca El să coboare Duhul Sfânt peste această lucrare pe care aţi realizat-o cu multă trudă şi cu multă osteneală, dar şi cu multă bucurie! Şi Bunul Dumnezeu a făcut să se sfinţească locul acesta, iar, aşa cum spune Sfânta Scriptură: «Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Sfântul Duh a sfinţit-o». Am înconjurat sfânta biserică şi am citit Sfintele Evanghelii, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, care ne spun despre mărturisirea Sf. Ap Petru, despre biseerică, despre trăinicia acestui sfânt lăcaş pe care «nici porţile iadului nu-l pot birui». Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Maica Domnului, că ea este cea mai fericită dintre toate neamurile şi fericiţi sunt aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu, care cred în Dumnezeu, care împlinesc poruncile Lui. Am ascultat şi despre momentul târnosirii templului din Ierusalim, despre cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, care ne încredinţează că niciodată nu vom fi respinşi de la rugăciune, de la cererile noastre către Tatăl Ceresc, pentru că El este Acela care face să fim primiţi în Împărăţia Sa. Biserica dumneavoastră a fost sfinţită cu Sfântul şi Marele Mir, această sfinţenie a Lui Dumnezeu se face numai la Botezul pruncilor, iar «botezul» bisericii acesteia s-a realizat prin târnosirea ei! Biserica este plină cu adevărat de Duhul Sfânt, pentru că Duhul Lui Dumnezeu S-a pogorât întrânsa şi ne-am rugat Lui Dumnezeu ca această biserică să fie un sălaş de vindecare, de tămăduire, de alungare a duhurilor necurate, iar cel care va intra în ea să fie binecuvântat, să primească «lucrarea» Lui Dumnezeu, puterea Lui Dumnezeu, care se revarsă peste tot omul, căci darnic este şi mult milostiv se arată Creatorul nostru” a subliniat Arhieria sa!

«Unde ţi-este gândul tău, acolo îţi este comoara ta şi inima ta»

În continuare, s-a detaliat conţinutul Evangheliei Duminicii a 24-a după Rusalii, arătându-se că ori de câte ori ne apropiem de Mântuitorul Hristos, prin rugăciune, primim vindecare, aşa cum a primit femeia bolnavă din Evanghelia în care este vorba despre vindecarea unei femei bolnave, care avea scurgere de sânge, de ani mulţi, dar, se mai vorbeşte şi despre Învierea fiicei lui Iair. Deci, “Mântuitorul Hristos, când se afla pe cărare şi era înconjurat de mulţi oameni, de El s-a atins o femeie care cheltuise bani mulţi pentru vindecarea unei boli trupeşti, iar, din cuvintele Sfântului Evanghelist înţelegem faptul că toţi suntem chemaţi de Dumnezeu, dar, puţini suntem aleşi! Toţi suntem chemaţi ca să dobândim bunătăţile cereşti, ca şi cele pământeşti, dar, nu toţi suntem pregătiţi ca să le primim şi nici nu avem sufletul curat şi nici viaţa neîntinate, ca să-L primim pe Mântuitorul Hristos, iar «cămara» sufletului nostru nu este suficient de pregătită pentru ca să-L primească pe Mântuitorul nostru! Uneori, avem mintea «întinată», alteori avem sufletul rătăcit, voinţa slăbită, supusă slugă la patimile necurate! Alteori, inima noastră nu este dată Lui Dumnezeu, ci, este încredinţată oamenilor, lucrurilor pământeşti, pentru că ne spune Domnul: «unde ţi-este gândul tău, acolo îţi este comoara ta şi inima ta»! Deci, inima noastră este acolo unde voinţa noastră, raţiunea noastră ne îndeamnă, iar, dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu, dacă gândim la faptele Lui minunate, dacă ne gândim la tot ceea ce a făcut şi face El pentru noi, ne arătăm ca oameni ascultători înaintea Lui Dumnezeu, ca nişte oameni cu adevărat credincioşi! Inima omului trebuie să fie dată Lui Dumnezeu pentru, ca întotdeauna să fie sfinţită şi binecuvântată de Dumnezeu, căci «inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi»(Psalmul 50, alin 18), pentru că acea inimă este plăcută Lui Dumnezeu, pentru că s-a curăţit de păcate, s-a curăţit de întinăciune prin Spovedanie, prin rugăciune permanentă! Ei, bine, ca o «cămară» sufletească păstrează cuvintele Domnului, Cel care ne spune: «cel care are cuvintele mele, care le învaţă şi le împlineşte, acela este cel care mă iubeşte, iar Eu voi veni la el şi voi locui cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt»” a reiterat Mitropolitul nostru, ceea ce înseamnă că vedem din Evanghelie că femeia este «încercată» prin boala aceasta, pentru că şi ea a trecut «probele» vieţii, încercările sau chiar ispitele vieţii, şi le-a trecut pe toate, dar, a învăţat de aici că nu trebuie să rămâi cu gândul şi cu inima alipite de lucrurile pământeşti, nici chiar să fii preocupat întrutotul de boala sau de suferinţa de care eşti stăpânit, ci, dimpotrivă, să lăsăm grija la Dumnezeu, pentru că numai El ne poate vindeca!

“Venind la sfânta biserică şi trecând prin sfântul altar, venim la Mântuitorul”

În încheierea cuvântului de aleasă învățătură duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit ne-a sfătuit să nu credem niciodată că boala o suferim singuri, fiindcă Acela Care ia cea mai mare parte din boala noastră este Mântuitorul Iisus Hristos, iar El a venit să ridice durerile şi greutăţile noastre, aşa cum a venit să vindece pe cel bolnav şi să învieze pe cel mort, ca o adevărată învăţătură pentru sufletul nostru. “Ori de câte ori venim la biserică şi ne atingem de sfintele icoane, aşa cum veţi trece şi dumneavoastră prin sfântul altar, unde am săvârşit Sfânta Liturghie, pentru că aici s-a coborât Duhul Lui Dumnezeu, ca să sfinţească darurile, şi dumneavoastră veţi afla vindecare sufletelor şi trupurilor dumneavoastră, ca şi femeia din Evanghelia de astăzi. E foarte important că dintre mulţi care s-au atins de Mântuitorul Hristos, nu s-au vindecat decât aceia care au credinţă! Prin urmare, dacă avem credinţă, ne vom face bine şi ne vom vindeca de suferinţele, de durerile noastre. Deci, au fost din aceia care s-au atins de Mântuitorul, dar, nu au aflat vindecare! Prin urmare, noi, venind la sfânta biserică şi trecând prin sfântul altar, venim la Mântuitorul ca să aflăm pace şi vindecare trupurilor şi sufletelor noastre! Aşadar, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească pe cei care s-au ostenit pentru zidirea, înfrumuseţarea şi finalizarea lucrărilor acestei sfinte biserici, ca să spunem: «Binecuvintează, Doamne, pe cei care iubesc şi împodobesc sfânta frumuseţe a Casei Tale» şi le răsplăteşte lor însutit şi înmiit! Şi dumneavoastră, să vă dăruiască Dumnezeu pace şi bucurie, preoţilor şi credincioşilor din această parohie, să veniţi permanent la Sfânta Liturghie, ca să primiţi vindecare, ca şi femeia din Evanghelia de astăzi, cum a fost înviată şi fiica lui Iair! Peste toţi, să reverse Dumnezeu darurile Sale cele bogate, Harul Său cel îndestulător, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”!

Profesor, Vasile GOGONEA