Rusia va livra gaze Ucrainei în aprilie, indiferent de litigiul referitor la datorii

“Indiferent de plata datoriilor, pentru care avem un proces cu Ucraina, în prezent există un sistem de preplată de gazelor. După câte ştiu, au plătit 30 de milioane de dolari, ceea ce însemnă că vor primi gaze de această sumă”, a spus Novak.

În iunie 2014, grupul rus Gazprom a impus Ucrainei un sistem de preplată a gazelor, din cauza datoriilor care la acea dată se ridicau la 5 miliarde de dolari.

În urma acelei decizii, compania ucraineană de stat Naftogaz a cerut curţii de arbitraj de la Stockholm să analizeze controactul cu Gazprom, solicitând recuperarea unei sume de ordinul miliardelor de dolari, pentru că ar fi plătit prea mult pentru gazele primite.

Gazprom a reacţionat cu un proces împotriva Naftogaz, la aceeaşi instanţă, solicitând recuperarea datoriilor. Prima audiere în acest caz a avut loc la începutul acestei săptămâni.

După o jumătate de an în care livrările de gaze ruseşti destinate Ucrainei au fost oprite, autorităţile de la Moscova şi Kiev au încheiat în octombrie 2014 un acord preliminar, mediat de Comisia Europeană, pentru acoperirea perioadei de iarnă.

Miercuri, Gazprom şi Naftogaz au semnat un acord suplimentat referitor la livrările de gaze, pentru trimestrul al doilea.

Părţile implicate în negocieri urmează să se întâlnească din nou până la sfârşitul lunii aprilie, pentru a discuta despre continuarea livrărilor, ca şi despre tranzitul către Europa.

 

sursa:Mediafax

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *