România, somată de UE să adopte măsuri de gestionare a deșeurilor și de prevenire a generării de deșeuri

Potrivit CE, România a avut un plan de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau înlocuit pentru perioada următoare. De asemenea, România a rămas în urma în ceea ce privește prevenirea generării de deșeuri: încă din decembrie 2013, ar fi trebuit adoptate planuri privind reducerea deșeurilor generate la sursă prin tehnici ameliorate de fabricație sau prin eforturi de stimulare a cererii de produse mai ecologice, cu mai puține ambalaje. Prin urmare, Comisia trimite un aviz motivat. „Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a UE cu privire la aceasta cauză”, avertizează executivul comunitar.

Bruxelles-ul precizează că planurile de gestionare a deșeurilor și de prevenire a generării de deșeuri au drept scop reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor în întreaga UE. De asemenea, aceste planuri constituie o condiție prealabila pentru utilizarea fondurilor UE.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *