România plătește 4,7 milioane de euro către UE

Această sumă reprezintă doar dobânzi și comisioane. De la începutul anului, România a rambursat peste 1,8 miliarde euro
către Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și UE, iar, până în 2023, țara mai are de plată mai mult de 4,88 miliarde de euro.

Datoria către FMI a fost stinsă în februarie 2015, când s-au plătit 165 de milioane de euro. Către această instituție România a rambursat, în total, aproximativ 2,49 miliarde de euro. Astfel, restul sumei rămase, de peste 4,8 miliarde euro, trebuie plătită către Banca Mondială și Comisia Europeană.

Graficul MFP arată că 2015 a reprezentat vârful de plată pentru împrumut, respectiv 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăți mari în 2017, 2018 și 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 — 1,4 miliarde și în 2019 — un miliard.

Anul acesta, din 1,83 miliarde euro, mai sunt de plată 33,5 milioane de euro către Banca Mondială și Comisia Europeană.

În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE și BM. Prin acest aranjament, România a intrat în posesia a șapte dintre cele opt tranșe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).

Cea de-a opta tranșă a fost considerată, la solicitarea autorităților române, de tip preventiv și, în contextul evoluțiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *