Referendumul pentru Căsătorie se va desfășura în două zile, pe 6 și 7 octombrie

Românii vor fi întrebați la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
”Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituției, respectiv pentru redefinirea familiei, a anunțat după ședința de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Referendumul se va desfășura timp de două zile, în 6 și 7 octombrie, a anunțat premierul Viorica Dancilă la începutul ședinței extraordinare de Guvern.
„CCR a avizat favorabil demersul pentru referendum. In acest moment, sunt îndeplinite toate criteriile. Conform legii, Guvernul are obligația de a organiza acest scrutin. In ședința de astăzi, vom adopta actele necesare, pentru ca cetățenii sa aibă posibilitatea să își exprime opțiunile, referendumul va fi organizat timp de 2 zile: 6 și 7 octombrie”, a spus Dancilă

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *