Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop: România are nevoie de un plan național pentru a-și păstra elitele în țară. O țară care nu reușește să îi păstreze și în învățământ pe cei mai buni absolvenți, se pregătește pentru mediocritate

România are nevoie de un plan național pentru a-și păstra elitele în țară și pentru a-i convinge pe cei mai buni dintre absolvenți să rămână în universități, măcar pentru o perioadă. Afirmația a fost făcută de rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop. 
„Într-o țară care își respectă prezentul și se pregătește pentru viitor, cei mai buni absolvenți de universități din toate domeniile ar trebui să fie și dascăli, măcar o perioadă din viața lor, pentru a avea garanția că pe cei tineri îi pregătim foarte bine. E nevoie de o politică națională de păstrare și atragere spre învățământ a absolvenților care pot fi și profesori, astfel încât, din experiența lor, să dea tinerilor ce au ei mai bun, pentru ca generațiile viitoare să fie mai bine instruite. O țară care nu reușește să îi păstreze și în învățământ pe cei mai buni absolvenți, se pregătește pentru mediocritate. Dacă rămân în învățământ cei slabi și mediocri, din mâinile și mințile lor ies absolvenți slabi și mediocri și întreg învățământul superior are de suferit. A fost o vreme în România când cei mai buni oameni rămâneau în învățământ, măcar o perioadă”, a spus rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
„Acum e o pierdere foarte mare de creiere, nu numai în străinătate, dar chiar dinspre învățământ spre alte domenii. Înseamnă că școala, și cea elementară și cea generală și învățământul superior nu merg cum ar trebui să meargă. Din acest punct de vedere ar trebui o politică națională de atragere spre învățământ a acelor oameni care pot fi, și trebuie să fie,nu neapărat profesori toată viața lor, dar și profesori, ca din experiența lor să dea tinerilor ce au ei mai bun”, a spus academicianul Ioan Aurel Pop.
Academicianul a mai declarat că din cauza lipsei de fonduri, un domeniu care își va pierde aproape toată elita va fi cel de IT, deoarece absolvenții vor încerca să plece în țări unde această sferă de activitate este mult mai bine plătită,  scrie monitorcluj.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *