Raport social al ICCV 2017-Calitatea vieții românilor: situație actuală și perspective pentru 2038

 

Calitatea vieții este valoarea pentru om a vieții sale; cât de bună sau rea este viața pe care o trăiește, atât în ansamblul ei, cât și pe componentele sale particulare: starea de sănătate, familia, profesia și locul de muncă, resursele financiare disponibile, bunurile pe care le posedă, timpul liber, mediul social, prietenii și colegii, societatea în ansamblu în care trăiește. Calitatea vieții reprezintă calitatea globală, sintetică a tuturor condițiilor și sferelor din care se compune viața; gradul în care viața produce satisfacție.

 

Institutul de Cercetare a Calitătii Vieții (ICCV) a realizat un studiu coordonat de către profesorul și directorul institutului, Cătălin Zamfir, asupra calității vieții românilor, având ca obiective, pe de o parte diagnoza stării sociale actuale a României și pe de altă parte stabilirea direcțiile de creștere a calitătii vieții în perspectiva anului 2038.

Pentru a descrie cât mai fidel situația economică și politică din țara noastră, s-a folosit o analiză comparativă, prin raportarea la 3 grupuri de țări din Uniune Europeană:

  • UE 28: media tuturor țărilor membre ale UE. Avantajul acestui indicator este faptul că politica Uniunii Europene are ca direcție de acțiune crearea unei Europe omogene, cu stimularea convergenței spre standarde comune
  • UE 15: standardele țărilor europene dezvoltate oferă un set de ținte pentru viitor, probate a fi realizabile. Din acest grup fac parte țări cu o tradiție solidă de dezvoltare, dar și țări care, într-un moment sau altul, se confruntă cu crize importante, dar structura lor social-economică este consolidată: Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia
  • UE 8: grupul a 8 țări foste comuniste care au parcurs un proces de tranziție sensibil mai bun decât România și Bulgaria: Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Raportarea la acest grup de țări oferă o viziune asupra a ceea ce s-a realizat în condițiile similare ale procesului de tranziție.

 

Starea sociala a Romaniei rezida din analizarea urmatoarelor aspecte:

 

1)  România, spre deosebire de alte țări în tranziție (Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria), a cunoscut o prăbușire economică, 8 cu efecte dezastruoase: de la PIB-ul de 42,6 miliarde Euro în 1989 la 40 miliarde în 2000:

 

 

2) În perioada tranziției, în România a dominat politica statului mic. Contrar viziunii europene, argumentul factorilor politici a fost că statul parazitează economia, împiedicând creșterea ei. Astfel ca strategia generala a urmat scoaterea economie, intr-o masura cat mai mare de sub apanajul statului:

3) Starea de satisfacție cu viața a românilor, raportată la celelalte țări europene:

 

                                          Dinamica acestui indicator, in tara noastra, de la 1989 pana la 2015:
                      

 

4) Politicile sociale ale Romaniei:

Evaluările realizate în ICCV, au demonstrat că de la începutul lansării tranziției, România a optat pentru o politică socială minimalistă, spre deosebire de celelalte țări în tranziție. Finanțarea protecției sociale ca procent din PIB se plasează aproape la jumătatea valorii din țările europene dezvoltate și la distanță substanțială față de celelalte țări în tranziție

 

5) CALITATEA GUVERNĂRII/ FUNCȚIONAREA DEMOCRAȚIEI ÎN ROMÂNIA

Sistemul public – președintele, parlamentul, partidele politice, guvernul, primăriile, serviciile publice –, parte din viața noastră cotidiană, are efecte importante, pozitive sau negative. În prezent nu dispunem de indicatori bazați pe date obiective măsurabile privitoare la calitatea/eficiența funcționării sistemului public. Dispunem însă de evaluările făcute de populație, pe baza experienței cotidiene. Toate sondajele scot în evidență faptul că moralul românilor are cote scăzute: demoralizare și dezamăgire, neîncredere în instituțiile cruciale ale funcționării societății. Surprinzător este însă că nici Uniunea Europeană nu stă mult mai bine.

 

 

PROBLEME SOCIALE DE REZOLVAT ÎN URMĂTORII 20 ANI

 

În următorii 20 de ani, România are obiective de „creștere”, normale pentru orice comunitate modernă, dar se află și în fața unor probleme sociale grave moștenite de la o istorie plină de eșecuri: sărăcia, inegalitatea socială, migrația, situația social-economică a populației de romi.

 

1) Problema sărăciei: amploare și perspective de resorbție 

Costul social cel mai important al tranziției a fost o sărăcire care a cuprins o mare parte a comunității. Sărăcia a explodat în chiar primii ani ai tranziției: 1991-1993.

 

 

 

 

După 2000 populația a beneficiat relativ puțin și inegal de începutul creșterii economice. În ciuda mulțimii strategiilor și planurilor naționale anti-sărăcie, amploarea sărăciei s-a menținut în întreaga perioadă a tranziției la nivele forte ridicate în raport cu toate celelalte țări europene, în jur de 40% din populație. Statistica europeană indică nivele extrem de ridicate ale sărăciei în România aproape la nivel dublu în raport cu celelalte țări europene:

 

Grupul social cel mai afectat de sărăcie este cel al copiilor, la mare distanță de celelalte țări europene.

Amploarea ei s-a datorat combinării a 3 factori: pierderea locurilor de muncă, deteriorarea veniturilor principale, salariile și pensiile, o politică socială de protecție plasată la un nivel foarte scăzut. Datele duc la o concluzie îngrijorătoare: munca nu reprezintă o cale sigură de evitare a sărăciei:

 

2) Inegalitatea socială 

În toată perioada tranziției, am asistat la o creștere a inegalităților sociale în toate țările foste comuniste. Dacă în 1989 indicatorul standard al inegalității sociale, Gini, pentru țările foste socialiste era de 22, în 2015 aceasta a crescut la 30. În interiorul acestui grup, regăsim diferențe semnificative ale inegalităților. Dacă în unele țări, precum Cehia și Slovenia, nivelul inegalităților a rămas constant scăzut de-a lungul tranziției, având un indice Gini apropiat de țările scandinave, recunoscute pentru distribuția echitabilă a veniturilor, alte state precum România, Bulgaria și statele baltice au experimentat o explozie a inegalităților. România este printre cele mai inegalitare societăți dintre statele membre ale UE, cu un indice Gini de 37,4 în 2015, fiind devansată doar de Lituania (37,9).

3) Migrația pentru muncă

Mai ales după admiterea României ca membră a UE, migrația, estimată la aproximativ trei milioane și jumătate, a cunoscut o explozie cu efecte distructive asupra economiei și societății românești. Cauza principală a emigrației o reprezintă lipsa locurilor de muncă și salariile foarte mici în raport cu standardele europene. O proporție covârșitoare dintre migranții români, peste 85%, se află în Uniunea Europeană, cu Italia și Spania concentrând mai mult de jumătate

De asemenea, emigrarea persoanelor cu educație ridicată pare să fie un fenomen în creștere. De cea mai mare vizibilitate în spațiul public românesc s-a bucurat migrația medicilor. Fluxurile 24 migratorii este probabil să urmeze tendințele deja prezente, chiar de accentuare: plecarea persoanelor cu educație ridicată, concomitentă cu o accentuare a plecărilor spre slujbe necalificate. Revenirea este posibil să cunoască un trend ascendent, dar doar odată cu pensionarea valurilor de migranţi plecați la începutul anilor 2000.

 

4) Situația social-economică a romilor

Populația de romi, datorită condițiilor social-economice precare cu care cea mai mare parte a ei se confruntă, reprezintă o problemă gravă a societății românești.

Cele mai multe estimări converg spre aproximativ un milion de romi (4,5% din populație).

Diferitele cercetări conclud că romii au fost poate cel mai mult afectați de efectele negative ale tranziției. Deteriorarea standardului de viață al romilor după 1989 este rezultatul restructurărilor economice, aceștia acumulând efectele unui cerc vicios al sărăciei ce combină deficitul de oportunități ocupaționale, niveluri reduse ale educației, rate scăzute ale ocupării, locuire precară, lipsa accesului la servicii publice de calitate. Banca Mondială estimează că ponderea persoanelor rome care se află în risc de sărăcie este de 84%, aproape de patru ori mai ridicată decât ponderea la nivel național. Totodată, ponderea gospodăriilor rome care se află în situație de deprivare materială severă este de 90%.

Prima politică coerentă de îmbunătățire a situației romilor a fost elaborată în 2001, pentru o perioadă de 10 ani, care își propunea să reducă decalajele dintre romi și non-romi în patru domenii considerate cruciale: educație, sănătate, locuire și ocupare. Cele mai importante politici de suport au fost dezvoltate în domeniile educației (locuri subvenționate în licee și universități, înființarea poziției de mediator școlar), sănătății (înființarea poziției de mediator sanitar) și ocupării (bursa locurilor de muncă pentru romi, dezvoltarea programelor de tip caravana ocupării pentru romi). Totuși, lipsa resurselor bugetare, dar și a unor rezultate pozitive concrete, a condus la estimarea acestor politici și programe ca fiind de cele mai multe ori incoerente, nesustenabile, punctuale și mai ales neintegrate

După 15 ani de politici publice adresate minorității rome, situația romilor nu pare a se fi îmbunătățit semnificativ. Rata ocupării pentru populația romă este de 35,5%, cu 30 de puncte procentuale mai scăzută decât rata generală a ocupării la nivelul României. În domeniul sănătății, 45,7% dintre copiii romi nu beneficiază de vaccinurile obligatorii incluse în Programul Național de Imunizare și peste 50% nu au primit niciun vaccin.

Noua strategie de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2012-2020 propune ținte mai clare și alocări bugetare mai adecvate, dar este mult mai orientată spre accesarea fondurilor europene și lasă sarcina atragerii de fonduri și dezvoltarea de programe pe seama autorităților locale și ONG-urilor care nu au capacitatea de accesare a acestor fonduri. Această strategie a segmentat efortul, a lipsit abordarea integrată și sustenabilitatea intervențiilor, iar eficiența lor a rămas neclară.

 

Autor:Laurentiu:S