Raport DNA pe 2016: Recuperarea produselor infracţiunilor a crescut cu 72% față de anul precedent!

Recuperarea prejudiciilor produse în urma activităților infracționale a fost cel mai important obiectiv al DNA-ului. Sumele ce au reintrat în posesia statului aproape s-au dublat față de anul 2015, la care ne raportăm.

 

‘Recuperarea produselor infracţiunilor a fost o componentă importantă în anul 2016. Au fost luate măsuri asiguratorii de 667 milioane euro, o creştere substanţială, cu 72 % faţă de anul trecut. De multe ori, în cauzele noastre sunt implicate persoane ce obţin profituri uriaşe care achiziţionează bunuri în alte ţări sau deschid conturi bancare în alte jurisdicţii. Nici un infractor nu trebuie să se simtă în siguranţă, indiferent unde şi-a ascuns banii’, a afirmat Kovesi, la prezentarea raportului de activitate al DNA pentru anul 2016.

Nici cei care și-au “exportat” bunurile obținute în urma activităților ilicite nu au scăpat de sub lupa Direcția Generale Anticorupție, procurorul șef declarând că au fost trimise peste 80 cereri de comisii rogatorii internaționale pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri.

‘În acest fel, am reuşit să sechestrăm două proprietăţi în Franţa de peste 3,5 milioane euro, iar în Spania am instituit sechestru pe două imobile de peste 500.000 euro. Am solicitat blocarea unor conturi în Cipru, Elveţia şi Germania’, a arătat şefa DNA.

Autor: Laurențiu.S