Privire asupra proiectului etno-politico-statal, gândit de Mihai Eminescu!

Activitatea publicistică şi de ziarist a Poetului Mihai Eminescu, indiscutabil, rămâne un domeniu care merită o atenţie deosebită în desursul timpului. Proiectul etno-politico-statal gândit de Eminescu, cu un msaj antihabsburgic s-a lovit de obediența partidelor politice, mai ales a politicienilor, în primul rând a conservatorilor, dar şi a unor liberali față de Puterile Centrale. Acest lucru a făcut ca împotriva lui Eminescu să se fi coalizat toți cei care s-au auto-declarat din interes politic apărători ai «românismului», iar împotriva acestora, marele poet a polemizat, atrându-şi duşmani şi invidioşi îm jurul său. Să mai adăugăm agenții serviciilor de informații austro-ungare, care au urmărit cu rigoare ideile lui Eminescu şi erau la curent cu «visele» sale, numeau proiectul său statal «Dacisches Kaiserreich», astfel că numele publicistului şi ziaristului Mihai Eminescu era cunoscut în cercurile politice austro-ungare, iar avertismentele au început să-i sperie pe politicienii români. De la Viena, ambasadorul liberalilor, conservatorul Petre P. Carp, a transmis în țară semnalul reducerii la tăcere a lui Eminescu, iar acest lucru a fost exprimat într-o scrisoare trimisă lui Titu Maiorescu, în care îi atrăgea atenția pe un ton imperativ: “Şi mai potoliți-l pe Eminescu”, în pofida faptului că marele poet nu şi-a abandonat crezul în reconstruirea statalității româneşti, care trebuia să aibă ca suport teritorial spațiul vechii Dacii. Însă, cu intuiţia sa genială, a fost conştient că în acel context, nu trebuiau implicate «pe față» autoritățile tânărului şi firavului stat român care abia păşea în concertul european. De aceea, a recomandat o neutralitatea activă, pentru a feri România de consecințele unei confruntări directe între cele două imperii. Cu inteligența sa recunoscută, el a încercat să le explice politicienilor momentului că “situația noastră excepțională ne învață că una din condițiile existenței, ale păcii şi dezvoltării noastre liniştite, e ca să trăim în pace cu amândoi vecinii (imperiile țarist şi austro-ungar, n.ns.) şi să lăsăm ca echilibrul între puterile lor să fie garanția neutralității noastre”. În condițiile înăspririi prigoanei autorităților austro-ungare împotriva românilor încorporați în imperiu, la Bucureşti, cu sprijinul lui C.A. Rosetti, studenții români transilvăneni Gheorghe Secăşanu şi Gheorghe Ocăşanu au pus bazele societății «România Irridenta» al cărui obiectiv imediat era contracararea politicii de deznaționalizare şi de maghiarizare a românilor din Ungaria. În vara anului 1881, «România Irridenta» œ a pus în circulație o hartă cu Banatul până la Tisa, Transilvania şi Bucovina, considerate «teritorii române» provinciile istorice Banatul, Transilvania şi Bucovina, acseta a fost semnalul reluării cu vigoare a luptei pentru eliberarea românilor aflați sub stăpânirea Imperiului austro-ungar şi unirea teritoriilor respective cu «patria mamă», pentru a reconstitui Dacia Mare. Mihai Eminescu s-a alăturat cu toată ființa şi priceperea sa reprezentanților românilor ardeleni şi bucovineni stabiliți în Bucureşti, care se simțeau abandonați de către puterea politică din țară în lupta pentru câştigarea drepturilor naționale, mai ales că ideea «Daciei Mari» a fost răspândită şi a prins repede rădăcini chiar şi în interiorul oştirii române. Cu ocazia deschiderii unei expoziții organizate la Sibiu, la care a fost invitat ca delegat al statului român şi generalul-medic Carol Davilla, acesta şi-a afirmat ideile cu privire la Marea Dacie. În acest context, la 24 ianuarie 1882, pe suportul Iredentei române, a luat ființă, la Bucureşti, Societatea «Carpații», în care a fost cooptat şi Eminescu. Scopul declarat al societății a fost sprijinirea ardelenilor emigranți cu slujbe şi locuințe în capitala Regatului României, însă scopul real era eliberarea Transilvaniei şi refacerea «Daciei Mari» . În acest sens, programul Societății a fost subordonat pregătirii luptei de eliberare a românilor ardeleni de sub dominația austro-ungară. Societatea «Carpații» a început să desfăşoare o acțiune susținută împotriva stăpânirii dualiste şi în apărarea ființei naționale. Unii membrii au primit sarcini să difuzeze manifeste incendiare şi să militeze prin toate mijloacele de comunicare pentru reîntregirea politică şi teritorială. Eminescu s-a remarcat şi în noua situație prin poziția sa fermă, adoptată față de interzicerea de către autoritățile ungare a utilizării limbii şi a unor manuale şcolare româneşti, în special de geografie, istorie şi literatură, deşi acestea fuseseră aprobate de către Viena.  Societatea «Carpații» a fost considerată, chiar de la înființare, ca periculoasă pentru siguranța Imperiului austro-ungar. Se pare că imediat după înființare, serviciile secrete austriece au reuşit să o suspecteze şi să o urmărească. Zvonul privind intențiile refacerii Daciei Mari au început să circule peste Carpați, în Transilvania. În acest context, autoritățile de la Budapesta au intensificat măsurile necesare prevenirii manifestărilor de simpatie sau de susținere a luptei naționale a românilor. Mihai Eminescu a simțit ostilitatea crescândă şi tot mai violentă a politicienilor români, îndeosebi a liderilor Partidului Conservator față de proiectul «Daciei Mari» sau a statului daco-român şi a fost tot mai conştient că poziția lui la ziarul «Timpul», precum şi atitudinea sa critică la adresa politicianismului antinațional, l-au transformat într-o adevărată țintă. În acelaşi timp, i s-a întărit convingerea că, odată ce a apucat pe un drum care cerea jertfă, era menit să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece sub cizmele lor. Dintr-o astfel de cugetare de geniu s-a născut ideea Luceafărului, pe care Eminescu l-a prezentat “şlefuit”, la “Junimea”, în 8 octombrie 1882. Versurile sale au sintetizat ideea destinului omului de geniu, prezentă şi în poeziile sale din tinerețe, precum Gemenii, Povestea Dochiei, Ursitorile sau Povestea magului călător în stele. Toate acele personaje sau întâmplări făceau parte din patrimoniul ancestral al neamului, la renaşterea căruia Eminescu lucra şi cu gândul şi cu fapta, fără tihnă şi fără odihnă. Într-un asemenea context, Eminescu a fost atacat dur de către publicații din Austro-Ungaria, cu care a început o polemică acerbă. Autoritățile Imperiului austro-ungar au ațâțat asupra sa politicieni români obedienți Vienei, iar diverşi agenți amenințau cu ocuparea Valahiei. El a explicat că aşa-numitul «iredentism românesc» nu era decât reacția firească față de ocuparea unor ținuturi româneşti de către Imperiul austro-ungar şi a asupririi românilor, arătând că «România irredenta» nu exista decât în imaginația maghiarilor, iar Daco-Romania constituia o invențiune austro-rusescă, făcută de a fi opusă de o putere celeilalte”. Însă, el s-a simțit obligat de propria-i conştiință să afirme public faptul că mişcarea de eliberare a românilor de peste munți era un adevăr” şi o realitate etnologică”. Se cunoaşte faptul că viabilitatea proiectului etno-politico-statal al Daciei Mari a fost testată pe viu de către Societatea «Carpații» la începutul lunii iunie 1883.

 

Emineascu-ne-a cu Doină…

 

De la Jiu, până la Nistru

Bate clopotul sinistru,

Dangătul sună a jale

Sus la munte în ocoale…

Bate clopotu-ntr-o parte

Românii pleacă departe

Slugi la muncă-n ţări străine

Sperând să le fie bine

Pentru-o pâine mai amară

Decât pâinea lor din ţară!

 

Doină, doină, viers de jale

Cu lacrimi ne dai târcoale

Şi ne faci să strigăm tare

Până-n vechile hotare:

Alelei, pui de iscoade

Vânduţi la alte noroade,

Vipere din tată-n fiu

De la Nistru, pân* la Jiu,

Numele vostru să piară

Ca un geamăt greu de fiară…

 

Să pieriţi în umbra firii,

Toţi strigoii şi vampirii,

Ce visaţi de-atâţia ani

Să vă cumpăraţi cu bani

Funcţiile şi puterea

Pentru-a vă-nmulţi averea!

Bată-vă cerescul Tată

Cu grindină şi cu zloată,

Voi, cei dintr-un cor sinistru,

De la Jiu, până la Nistru!

 

Profesor, Vasile GOGONEA

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *