Privire asupra importanţei studierii depopulării satului românesc

Activitatea de cercetare în scopul cunoaşterii ştiinţifice, porneşte întotdeauna de la anumite probleme care se cer a fi soluţionate la nivelul societăţii sau la nivelul unui segment important al sistemului social, iar dacă o anumită problemă de care depinde însuşi viitorul unei societăţi, nu a fost soluţionată la momentul potrivit, ea generează, la rândul ei, alte probleme, ca într-un lanţ cauzal destabilizator.

Marele Albert Einstein spunea că dezvoltarea ştiinţei, nu ia de la început o formă logică, abia mai târziu, ea capătă această formă.

Desigur, numai într-un astfel de context se poate aprecia că stadiul de evoluţie şi potenţialul de dezvoltare al unei cercetări ştiinţifice, din orice unghi le-am privi, pot fi apreciate nu numai după adevărurile certificate prin investigaţii bine ancorate în realitatea socială, dar şi după complexitatea rezultatelor obţinute, circumscrise într-o bază instrumentală şi metodologică orientată în spiritul competenţei ştiinţifice.

Nevoile oamenilor de la sate – o listă de promisiuni date uitării

În cadrul activităților care se mai desfășoară în comunităţile rurale, în strânsă legătură cu ocupaţia de bază a locuitorilor de la sate, deci, cu agricultura, să reținem faptul că problemele stringente care impun soluții grabnice de rezolvare sunt aduse în prim planul atenţiei, doar în timpul campaniilor electorale, în cadrul alegerilor locale, parlamentare sau prezidențiale, după aceea, nevoile oamenilor de la sate constituind un «capitol» încheiat sau o listă de promisiuni date uitării.

Nu știm cât de mare dreptate avea Hegel, atunci când spunea că «istoria acționează inconștient, dar, cu necesitate, în vederea atingerii unui scop ideal, determinat, dinainte stabilit», pe care îl numea «Idee absolută», iar orientarea nestrămutată spre această «idee» constituie conexiunea internă a evenimentelor istorice și sociale, mai ales că “istoria dezvoltării societății, în viziunea marelui filosof german, se deosebește de cea a naturii, prin aceea că acționează oameni conștienți, înzestraţi cu rațiune sau cu pasiune, în vederea unor scopuri” (Hegel, Georg Wilhelm Friedrich, “Fenomenologia spiritului” 1807, Traducere de Virgil Bogdan, București, Editura «IRI», 1995, p. 287).

Constatând că astăzi, problemele «oamenilor de la țară» sunt lăsate pe seama autorităților administrației publice locale, efectele crizelor economice repercutându-se asupra condițiilor de subzistență, accentuând starea de sărăcie, prin forţa lucrurilor, ajungem să ne întrebăm, cu adevărat, dacă «istoria acționează inconștient», mai ales că în ritmul actual de degradare, peste 40-50 de ani, multe sate româneşti vor dispărea, aceasta constituind o imagine departe de cea a «comunităţilor supra-săteşti de ţărani liberi» (Stahl, Paul Henri, “Triburi si sate din sud-estul Europei”, Colecţia “Ştiinţe sociale”, Traducere, Viorica Nicolau, Editura «Paideia», Bucureşti, 2000, p. 182), cum le numea Paul H. Stahl.

“Satul contemporan și evoluția lui istorică”

De altfel, un asemenea fenomen este de o extremă actualitate în cadrul relansării unor proiecte de regionalizare a României, fiindcă aceste comunităţi de avere sau «ţări», cum apar ele în tradiţia vie a poporului nostru, s-au născut pe un atare suport adânc împământenit, atât de divers denumite ca «republici ţărăneşti» la Dimitrie Cantemir (Bădescu, Ilie, “Satul contemporan și evoluția lui istorică”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p.86-90), «asocieri de vale» la Nicolae Iorga (ibidem), «comunităţi supra-săteşti» în terminologia lui P.H. Stahl (ibidem), «comunităţi devălmaşe» la H.H. Stahl (ibidem), dar, pe care, nici Imperiul austriac nu le-a ignorat, folosindu-le în logistica regimentelor grănicereşti.

Ideea de a aborda o asemenea temă este rezultatul observațiilor pe care le-am realizat încă din perioada studenției, 1971-1975, prin cercetările la care am participat sub îndrumarea unor cadre didactice de specialitate, în cadrul subsecției de sociologie rural-urbană a secției de Sociologie din Facultatea de Filosofie a Universității București, când am studiat cu atenție o serie de aspecte ale evoluției și ale involuției mediului rural din Europa și din America, dar am cunoscut în mod concret mediul rural din România, în care m-am născut și am crescut, mai ales că din spusele sociologului francez, Henri Mendras, am reținut faptul că “societatea actuală poate fi reprezentată ca o organigramă” (Mendras, Henri, “Fin des paysans”, Paris, SEDELS, 1968, în «Sociologia franceză contemporană», Antologie întocmită de Ion Aluaș și Ion Drăgan, București, 1971, p.274), iar «organigrama» aceasta nu constituie, de fapt, un scop al cercetării, ci “un punct de pornire a cercetării” (ibidem), astfel că niciodată nu avem de-a face cu o evidențiere strict singulară a unor fenomene și procese sociale incluse în activități sociale separate!  

Cercetarea sociologică nu e doar o simplă culegere de fapte din realitate, un gen de factologie, ci, ea reprezintă şi dezvoltarea unei probleme, când se face o confruntare între părerile proprii şi materialul documentar folosit, o confruntare între teorie şi empirie, pornind şi de la premisa că realitatea socială poate să confirme sau poate să contrazică supoziţiile noastre, motiv pentru care ele trebuie să se bazeze pe temeinice şi solide cunoştinţe de specialitate, pe o metodologie adecvată studiului sistematic al mediului rural.

Cu siguranţă, o problemă complexă din viaţa socială

Întregul efort de a tipologiza o anumită problemă impune o mare diversitate de criterii de abordare, din complementaritatea cărora să rezulte nu numai tipul de problemă, dar şi mijloacele de investigare ştiinţifică, deoarece un asemenea efort, aşa cum apare el în viziunea epistemologului american de origine maghiară, George Pólya, ne demonstrează că “o clasificare bună trebuie să introducă asemenea tipuri încât tipul de problemă să sugereze tipul de rezolvare” (Pólya, George, «Cum rezolvăm o problemă?», Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, pag.101).

Cu siguranţă, o problemă complexă din viaţa socială are la baza ei şi o metaproblemă, adică, o problemă de ordin metodologic, oarecum spe­cifică momentelor de salt în procesul cunoaşterii, dar, care vizează rolul important al căilor, mijloacelor şi al metodelor de cercetare. Desigur, bunul mers al cercetării presupune să trecem dincolo de observaţiile spontane sau cele insuficient fundamentate, marcate de sentimente, resentimente sau de idei preconcepute, prin depăşirea informaţiilor obţinute prin bunul simţ şi bazate pe caracterul fetiş al cunoaşterii spontane.

Întregul demers al tratării problemei de faţă se circumscrie, chiar din start, prin determinarea componentelor structurale cunoscute sau mai puţin cunoscute, prin formularea unor supoziţii despre aspectele care se doresc a fi confirmate, prin stabilirea naturii problemei şi pe tipologizarea ei, prin încadrarea abordării noastre într-o teorie consacrată, astfel încât determinarea unei legături între problema studiată şi cunoaşterea prealabilă să poată fi integrată într-un sistem delimitat de cunoştinţe privitoare la depopularea satului românesc.

Prof.Vasile Gogonea

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *