Primăriţa Romei a vizitat Craiova şi familii de romi repatriaţi prin programul de întoarcere voluntară asistată

Primăriţa Romei, Virginia Raggi, a vizitat, vineri, municipiul Craiova unde s-a întâlnit cu primarul Mihail Genoiu şi cu familii de romi care trăiau în tabăra nomadă din oraş şi care au acceptat întoarcerea voluntară asistată în România prin programul iniţiat de municipalitatea italiană.

 Mihai Genoiu a anunţat sâmbătă pe pagina de facebook că a stabilit un mod de colaborare cu primăriţa Raggi în privinţa cetăţenilor din Craiova plecaţi la Roma şi care doresc să revină în ţară. „În cursul zilei de vineri am avut plăcerea de a primi o delegaţie a Primăriei Romei condusă de doamna primar Virginia Raggi. Scopul vizitei a fost urmărirea derulării unor proiecte ale Primăriei Romei în privinţa repatrierii voluntare a unor familii de romi. Cu această ocazie am discutat despre probleme comune care se regăsesc atât în administraţia din Craiova cât şi din Roma şi am stabilit un mod de colaborare în privinţa cetăţenilor români din oraşul etern, proveniţi din Craiova, care doresc să revină în ţară precum şi posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru a susţine astfel de programe”, a scris Genoiu pe facebook.

 Acesta susţine că iniţiativa nu priveşte doar familiile de romi, ci si celelalte familii de craioveni care doresc repatrierea. „Suntem extrem de interesaţi de acest subiect pe fondul crizei de forţă de muncă, mai ales cea calificată, din Craiova! În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie am prezentat punctele forte ale Craiovei şi am punctat toate domeniile în care putem extinde schimbul de experienţă şi colaborarea dintre cele două oraşe, primind oficial şi invitaţia de a face o vizită la Roma pentru semnarea unui protocol în acest sens”, a mai anunţat primarul Craiovei.

 Şi primăriţa Romei a anunţat pe pagina de facebook că a vizitat Craiova pentru „a verifica punerea în aplicare a planului nostru” şi a vedea condiţiile în care trăiesc familiile care au acceptat întoarcerea voluntară asistată. „Vrem să demonstrăm, că efectiv este posibilă o a treia cale. O cale pe care ne-o recomandă Europa: desfiinţarea taberelor de romi sub semnul legalităţii şi grijii în special pentru cei mai fragili şi pentru copii”, a anunţat primarul Romei. Acesta explică că fondurile cheltuite cu repatrierea romilor, care se ridică la 25 milioane euro/an, sunt de fapt mai mici decât cei cheltuielile cu taberele nomade care nu aduc bunăstare nici pentru cetăţenii Romei, nici pentru romii care trăiesc acolo.

 Administraţia Romei a demarat un program social pentru întoarcere voluntară asistată a romilor din tabăra nomadă care primesc între 1.000 şi 3.000 euro dacă acceptă repatrierea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *