Premierul Ponta efectuează marți o vizită de lucru la Strasbourg

Prim-ministrul se va întâlni cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, și comisarii europeni Vera Jourova și Margrethe Vestager.

“Prim-ministrul va prezenta, în discuțiile cu oficialii europeni, evoluțiile în plan economic și măsurile recente adoptate de Guvernul României în domeniul economic și social și va avea totodată un schimb de vederi pe teme de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe Planul de Investiții Juncker, Uniunea Economică și Monetară, Uniunea Energetică și situația din vecinătatea estică, în perspectiva Summit-ului de la Riga din mai 2015”, anunță Guvernul.

Sursa citată mai precizează că Victor Ponta va prezenta de asemenea progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare și va aborda “aspecte privind ajutorul de stat în cadrul programului de asistență al Comisiei Europene pentru România”.

La Strasbourg, prim-ministrul va avea întrevederi și cu membri ai Parlamentului European.

sursa: AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *