Premierul Grindeanu a cerut desecretizarea stenogramei din şedinţa în care a fost adoptată OUG privind Codul penal

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus iniţierea demersurilor procedurale pentru desecretizarea stenogramei şedinţei de Guvern din 31 ianuarie, a informat, vineri, Biroul de Presă al Executivului.

În şedinţa din 31 ianuarie a fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Potrivit sursei citate, decizia de desecretizare se poate lua printr-un memorandum adoptat în şedinţă de Guvern.

“După finalizarea acestor etape procedurale, va putea fi pusă la dispoziţie stenograma şedinţei de guvern din 31 ianuarie 2017”, a precizat Biroul de presă.

Sursă: Agerpres