Politicienii și disputa privind cuplurile homosexuale

          În urmă cu un an, un demers realizat de „Coaliție pentru Familie”, platformă sub umbrela căreia se regăsesc numeroase organizații nonguvernamentale aparținând laicatului civic, avea să confere un nou înțeles sintagmei de „societate civilă”, atât calitativ, cât și cantitativ. Calitativ, până la momentul apariției acestei platforme, nu a existat niciodată un grup de cetățeni care, constituindu-se într-o formă organizată, să solicite modificarea legii fundamentale. Ideea de “societate civilă” era confiscată, până la momentul respectiv, de o rețea de ONG-uri, finanțate mai mult sau mai puțin transparent, care militau, de multe ori cu mânie profetică, pentru o serie de cauze în care majoritatea românilor nu doar că nu se regăseau, dar pe care le respingeau cu vehemență, prin prisma modelelor culturale interiorizate, după cum ne arată toate anchetele sociologice. Cantitativ, platforma amintită, care a strâns trei milioane de semnături într-un timp record, s-a detașat de acele organizații nonguvernamentale prin suportul popular, religios și politic: rar vezi un consens între imensa majoritate a românilor, imensa majoritate a cultelor religioase și majoritatea covârșitoare a partidelor politice în jurul unei așa-zise teme controversate.  

        

Dintre partidele politice care au rezonat cu inițiativa Coaliției pentru Familie (aceea de a defini căsătoria drept „uniunea liber consființită dintre un bărbat și o femeie” în Constituția României) amintim Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Alianța Liberalilor și Democraților și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care au încercat, prin pozițiile exprimate în campanie, să găsească un echilibru între respectarea și reafirmarea ideii de familie, și evitarea discriminării și ostracizării minorităților sexuale. Excepție a făcut partidul Uniunea Salvați România, în cadrul căruia eterogenitatea ideologică a făcut imposibilă exprimarea unui punct de vedere comun în rândul membrilor și simpatizanților. În cadrul acestui partid am putut vedea o ariptă conservatoare, foarte vocal reprezentată de Clotilde Armand, și o aripă progresistă, reprezentată de Cristian Ghinea. Este interesantă poziția neutră adoptată de liderul partidului, Nicușor Dan, fără al cărui rol coeziv, apreciem noi, s-ar fi ajuns invariabil la scindarea partidului. Fără a aduce critici nejustificate, dar asumându-ne o poziție analitică, nu putem să nu remarcăm că USR s-a dovedit în cadrul acestei dezbateri (și nu numai) un partid de lider, incapabil să îmbrace și să exprime o ideologie unitară, alta decât artificialul și abstractul „salvatorism”.

Partidul Național Liberal nu a fost nici el omogen din punct de vedere ideologic: în timp ce Adriana Săftoiu pleda pentru protecția minorităților și aprecia drept discriminatorie inițiativa de modificare a Constituției, deputatul Daniel Gheorghe susținea de la tribuna Parlamentului necesitatea punerii în acord a Constituției României cu solicitarea celor trei milioane de români, validată de Curtea Constituțională. Cel mai conservator partid din acest punct de vedere s-a dovedit a fi Partidul Social Democrat, care, pe durata întregii campanii electorale, a susținut în mod consecvent și cvasiunanim valorile creștine și implicit familia tradițională. Acesta este, în opinia noastră, unul dintre argumentele care justifică scorul bun obținut de această formațiune politică la alegerile parlamentare.

De remarcat că, odată cu tensiunile recente din cadrul Partidului Social Democrat, și acest consens valoric promovat în campanie tinde să se clatine, poziționările ideologice devenind mult mai nuanțate. După ce senatorul Ioan Deneș s-a declarat ofensat de persoanele de același sex care se plimbă ținându-se de mână, Liviu Dragnea i-a atras imediat atenția: „Nu sunt de acord cu afirmațiile domnului senator Deneș și îl sfătuiesc și pe el și ceilalți să nu uite că fac parte din PSD. PSD este un partid tolerant, nu cu atitudini radicale, un partid care crede cu toată tăria că în societatea românească avem loc toţi.”.

În dezbaterile publice am văzut toate atitudinile posibile vizavi de această chestiune. De principiu, aceste atitudini pot fi ușor încadrate pe un ax bipolar: la o extremă îi avem pe partizanii unei retorici neofasciste, conform căreia persoanele homosexuale nici nu ar trebui să existe în societate, în timp ce, la poulul opus, cel puțin la fel de vocali, îi regăsim pe progresiștii mesianici. Pentru aceștia, ideea de “progres” se rezumă la un mimetism cultural și instituțional, bazat pe axioma conform căreia România este o țară aflată la periferia civilizației și tot ce vine de afară este bun, iar tot ce este specific culturii române este rău. Considerăm că fiecare opinie trebuie exprimată și respectată, atâta timp cât nu lezează demnitatea și integritatea semenilor noștri.

Coroborând cele prezentate anterior, în cadrul societății românești asistăm la o tranziție atitudinală, latentă până acum și devenită manifestă odată cu demersul de modificare a legii fundamentale. Proiectată în plan politic, această tranziție capătă sensuri contradictorii, uneori cu accente caragialiene: un partid este incapabil să se poziționeze pe marginea acestei chestiuni; majoritatea partidelor consimt cu acest demers, dar subliniază totodată ideea de toleranță; în fiecare partid există susținători foarte activi ai cauzei comunității LGBT.

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *