Plenul Camerei decide astazi în legătură cu cererea de arestare a Elenei Udrea

Deputatul Elena Udrea a anunțat că vrea să fie prezentă la ședință pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc, iar conducerea Camerei Deputaților a trimis o scrisoare ministrului de Interne Gabriel Oprea pentru a-l informa despre acest lucru și pentru ca ministerul să dispună măsurile necesare unei astfel de deplasări.

DNA cere încuviințarea urmăririi penale și arestarea preventivă pentru săvârșirea de către Elena Udrea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.