Piaţa berii din România a crescut în 2017 cu 2%. Câți litri bea în medie un român, anual

Piaţa berii a înregistrat anul trecut în România o creştere de 2%, ajungând la un volum de 16,11 milioane hectolitri, iar consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 82 litri, a declarat marţi Lucian Ghinea, preşedintele Asociaţiei Berarii României, scrie news.ro.

„România se află pe locul opt în Europa în ceea ce priveşte consumul pe cap de locuitor. Pe primele locuri sunt Cehia, Germania, Austria şi Polonia. Estimăm că vom ajunge la consum mediu responsabil de 100 de litri pe cap de locuitor”, a declarat marţi Lucian Ghinea, într-o conferinţă de presă.

Peste 97% din producţie este realizată pe plan local, iar ingredientele utilizate la fabricarea berii (orzoaica şi hameiul) provin în proporţie de 70% din producţia internă.

Reprezentanţii Berarii României estimează creşteri pentru anul în curs, atât în ceea ce priveşte consumul, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile realizate de jucători, însă predictibilitatea fiscală şi un context economic stabil rămân factorii determinanţi pentru conservarea echilibrului pieţei berii.

„Deşi trendul pozitiv este unul încă fragil, aceste rezultate pot constitui totuşi o bază importantă pentru evoluţia pieţei berii pe parcursul acestui an. Factorul determinant pentru o evoluţie pozitivă viitoare a pieţei berii rămâne însă asigurarea unui context economic stabil şi a unui cadru de reglementare predictibil”, mai spun oficialii asociaţiei.

Valoarea investiţiilor membrilor asociaţiei s-a ridicat anul trecut la 71,8 milioane euro, în creştere cu 2 milioane euro faţă de anul anterior. Până în prezent, investiţiile cumulate realizate de membrii asociaţiei de la intrarea acestora pe piaţă au atins un total de 1,47 miliarde euro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *