Organizațiile de apărare a drepturilor omului cer viitorului șef al ONU să încerce cu prioritate să rezolve criza refugiaților

Organizațiile, printre care se numără Amnesty International, Human Rights Watch și Federația Internațională a Drepturilor Omului, au stabilit opt priorități pentru cel sau cea care îi va succeda lui Ban Ki-moon la șefia ONU în ianuarie 2017.

Prima este “o nouă abordare globală” a crizei refugiaților, cea mai gravă după cel de-Al Doilea Război Mondial. O abordare bazată pe o cooperare internațională sporită și pe o “împărțire echitabilă a responsabilităților” între țări pentru a primi refugiați și imigranți.

Organizațiile nonguvernamentale recomandă de asemenea viitorului șef al ONU ‘să combată impunitatea’, ‘să pună capăt pedepsei cu moartea’ și să fie apărătorul victimelor discriminării.

Lista a fost făcută publică chiar înainte de audierile la care cei opt candidați ce și-au declarat până acum intenția de a ocupa acest post vor fi supuși în această săptămână în fața Adunării Generale a ONU. Consiliul de Securitate este cel care va trebui să facă o alegere începând din iulie, iar apoi să înainteze un nume Adunării Generale.

“Lumea are nevoie de un secretar general puternic, care să înfrunte țările ce comit încălcări ale drepturilor omului”, a precizat, într-un comunicat, Salil Shetty, secretar general al Amnesty.

“Organizația Națiunilor Unite nu își va putea îndeplini mandatul dacă nu pune drepturile omului în centrul a tot ceea desfășoară”, a adăugat el.

Potrivit ONG-urilor semnatare, succesorul lui Ban Ki-moon va trebui “să folosească puterile pe care i le conferă Carta ONU pentru a ajuta la prevenirea abuzurilor”, în special atacurile împotriva civililor în conflicte.

AGERPRES