Omul-cheie pentru Unirea din 1918 despre care copiilor nu li se spune la școală

În urmă cu 80 de ani, la 18 iulie 1938, toate drapelele româneşti erau coborâte în bernă. Familia regală anunţase că Regina Maria a murit. Regina Unirii s-a stins la numai 62 de ani după o suferinţă îndelungată. Românii au plâns-o mult timp şi amarnic pe Regina Maria. Amintirea ei s-a stins, însă, din păcate, odată cu cei care au cunoscut-o şi admirat-o pentru ce a făcut pentru ţara noastră. De 80 de ani, copiilor nu li se spune la şcoală că Regina Maria a fost omul-cheie pentru Unirea din 1918.

Regimul comunist a considerat-o pe Regina Maria mai periculoasă decât pe nepotul ei, Regele Mihai, care era în viaţă şi ar fi putut, dacă situaţia geopolitică s-ar fi schimbat, să-şi revendice tronul. Tentativele din primii ani de ocupaţie sovietică de a murdări imaginea reginei-soldat au fost repede abandonate. Faptele Reginei Maria erau atât de importante şi de cunoscute încât nu puteau fi răstălmăcite. Maria făcuse atât de mult bine, unui număr atât de mare de oameni din toate straturile sociale, întâlnindu-se cu ei personal în atât de multe locuri, încât propaganda nu funcţiona. Soluţia aleasă de propaganda comunistă a fost uitarea. Decenii de-a rândul, referirile la Regina Maria au fost interzise. Când Nicolae Ceauşescu a brevetat naţional-comunismul, şirul voievozilor – de la Mircea cel Bătrân la Cuza-Vodă – sărea peste Independenţă şi Unire, direct la dictatorul aflat la putere. Fără a-l subestima pe regele Ferdinand, soţia sa, Regina Maria este pentru Unirea din 1918 ceea ce este Regele Carol I pentru Independenţă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *