O româncă din Craiova, eroină în Italia!

Anii de experienţă medicală au transformat-o pe o româncă, angajată la un bar din Italia, într-o eroină. Gina i-a acordat primul ajutor unui fost carabinier, care a suferit un infarct în localul unde ea lucrează. Martorii spun că, fără intervenţia româncei, asistentă de profesie, bărbatul de 67 de ani şi-ar fi pierdut viaţa. Într-un bar din nordul Italiei, Gina îşi serveşte clienţii, aşa cum o face în fiecare zi, de peste doi ani. Doar că, pentru unul dintre ei, românca nu e o simplă barmaniţă, ci o eroină. I-a salvat viaţa. „Noi lucram şi, din senin, i s-a făcut rău. Am auzit doar un zgomot. Toţi erau panicaţi, şi afară şi înăuntru.” Bărbatul, un fost carabinier în vârstă de 67 de ani, s-a prăbuşit în faţa ei şi s-a lovit la cap.

Fără nicio urmă de ezitare, Gina i-a sărit în ajutor: „În jurul barului am venit şi i-am acordat primul ajutor. I-am făcut masaj cardiac pentru 20 de minute.” Anii de cursuri medicale pe care românca îi are în spate şi-au spus cuvântul. Gina este asistentă şi a acţionat ca la carte. 20 de minute a durat ca un echipaj de intervenţie să ajungă la barul din Aosta şi să îl preia pe italian. De atunci, românca aşteaptă mereu veşti despre el: „Colegii care erau cu el în seara aceea, unul dintre colegi vine tot timpul şi mă ţine la curent cu starea lui de sănătate.” Şi nu e prima oară când experienţa medicală a transformat-o pe Gina în înger salvator: „S-a mai întâmplat cu o băbuţă. Anul trecut s-a întâmplat, de sărbători. Dar de data aceea nu am ieşit în ziare.” În vârstă de 31 de ani, Gina a plecat în Italia în speranţa unui trai mai bun, lăsând în ţară un fiu. Originară din Craiova, românca a făcut postliceala sanitară şi a lucrat apoi aproape cinci ani la secţia de Reanimare a spitalului judeţean din acelaşi oraş. În Italia, însă, nu şi-a găsit decât un loc de muncă într-un bar. Românca speră ca, în viitorul apropiat, să se angajeze în sistemul sanitar şi să îl poată aduce în Italia şi pe băieţelul ei.

 

Sursa

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *