Numărul șomerilor a scăzut în iunie până aproape de 470.000, nou nivel minim istoric.

Numărul de șomeri a scăzut în a șasea lună a acestui an cu 7.959 față de luna precedentă, până la 470.353, nivel minim istoric, iar rata șomajului a coborât la 5,3%, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna mai, în România erau 478.312 șomeri, în creștere cu 7.425 față de luna precedentă, iar rata șomajului a fost de 5,4%, potrivit datelor provizorii ale INS.
Un nivel atât de scăzut precum cel din iunie al numărului de șomeri și al ratei șomajului nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994, de când se calculează șomajul după standardele BIM.
Datele revizuite în acest an arată, spre deosebire de primele estimări, că numărul de șomeri a coborât sub 480.000 încă din luna ianuarie 2017 și s-a menținut apoi sub acest prag.
Statisticile INS arată că numărul șomerilor a scăzut cu circa 56.000 în ultimul an, de la 526.553 în luna iunie 2016.
Șomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaților, cu o rată de 5,9% în luna iunie, în timp ce, în rândul femeilor, șomajul este de doar 4,4%, mai arată datele oficiale.
De la începutul acestui an, șomajul a scăzut în ianuarie, aprilie și iunie, dar a crescut în februarie, martie și mai, evoluție pusă de economiști în relație cu majorarea salariului minim pe economie de la 1 februarie, de la 1.250 lei până la 1.450 lei.
Patronatele și unii economiști au avertizat că majorarea este prea rapidă și i-ar putea afecta pe unii angajați fără calificare și din zone sărace, care sunt plătiți cu salariile cele mai mici.
Însă pe de altă parte, efectul este limitat de criza de forță de muncă din România, de care se plâng multe companii, mai ales în ceea ce privește angajații calificați.
Potrivit datelor oficiale, șomajul a înregistrat o scădere acelerată în 2016, înregistrând scăderi în toate lunile, cu excepția lunii decembrie.
Scăderea șomajului din 2016 a fost generată în primul rând de creșterea rapidă a cererii de forță de muncă, mai ales în zonele dezvoltate din  jurul marilor metropole.
Cu toate acestea, șefii de companii se plâng tot mai des de lipsa forței de muncă calificate, care începe să limiteze dezvoltarea afacerilor din România.
Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forță de muncă la nivel național, a crescut în primul trimestru din acest an cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, la 62.220, în ciuda șomajului încă ridicat din unele regiuni.
Autoritățile publică, constant, și numărul de șomeri înregistrați oficial în evidențele oficiilor pentru forța de muncă.
Datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, la sfârșitul lunii mai, 367.161 șomeri erau înregistrați oficial, ceea ce corespunde unei rate a șomajului de doar 4,18%.
Județele Vaslui, cu 10,5%, Teleorman (9,7%) și Galați (9,2%) au cele mai înalte niveluri ale șomajului din România, potrivit ANOFM.
Zonele cu șomaj ridicat sunt caracterizate cu calificarea slabă a forței de muncă și un grad scăzut de educație, precum și de lipsa investițiilor generatoare de locuri de muncă, spun experții.
Conform standardelor BIM, numărul de șomeri este calculat prin anchete în gospodării, care arată că numărul de șomeri este, în realitate, mai mare.
Datele privind șomajul pe baza metodologiei BIM sunt considerate ca fiind mai relevante de către specialiști, pentru că reflectă mai bine șomajul real la nivel național.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *