Noul premier croat, ironizat pentru cunoașterea deficitară a limbii țării sale

“Turiștii străini fug din Croația. Le e frică să nu fie numiți prim-miniștri”, este gluma distribuită pe rețelele de socializare cu referire la premierul Tihomir Oreskovic, în vârstă de 49 de ani, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții în străinătate și prin urmare se exprimă cu dificultate în limba țării sale natale.

De fapt, el a trăit numai doi ani în Croația, și aceștia când era mic copil, atunci când a plecat împreună cu familia sa în Canada, unde și-a construit o carieră de succes în industria farmaceutică.

Însă până cu câteva săptămâni în urmă, Tihomir Oreskovic era total necunoscut în Croația. După ce alianța de centru-dreapta ce a câștigat alegerile legislative l-a însărcinat să formeze guvernul, în primul său mesaj public a promis să slujească “clădirile” croate, confundând doi termeni din limba croată care pentru un străin pot părea asemănătoare, respectiv “gradjani” (cetățeni) și “gradjevine” (clădiri).

“Clădirile croate cer alegeri anticipate”, a fost replica hazlie pe care el a primit-o a doua zi scrisă cu vopsea pe clădiri din capitala Zagreb. La rândul său, un portal satiric a publicat un anunț ce menționează că noul executiv are nevoie să angajeze mulți traducători, întrucât premierul nu știe limba croată, iar puțini dintre miniștrii săi vorbesc engleza.

Între timp, pe rețelele de socializare au apărut tot mai multe comentarii despre noul guvern și noul premier, care, pe lângă problemele de limbă, pare nici să nu știe foarte multe despre Croația. Un filmuleț în care un chitarist îl parodiază pe Oreskovic cu un cântec ce amestecă croata cu engleza și promite aducerea prosperității canadiene în Croația are deja aproape 200.000 de distribuiri pe Facebook.

Un alt material satiric face referire la anunțul noului ministru al veteranilor de război, ultranaționalistul Mijo Crnoja, privind crearea unui registru al “agresorilor Croației” și încă unul al “trădătorilor de țară”. În primul se vor regăsi sârbii care au luptat împotriva croaților în războiul de la începutul anilor ’90, dar în al doilea nu este clar cine va figura. Totuși, circa 7.000 de croați s-au înscris voluntar pe internet într-un “registru al trădătorilor”, recunoscând că au prieteni sârbi ori că urmăresc partidele jucătorului de tenis sârb Novak Djokovic.

Dar și faptul că aproape toți membrii guvernului sunt catolici practicanți și mulți dintre ei au chemat preoți să le binecuvânteze noile birouri este un alt subiect de glume, pe internet apărând montaje foto în care parlamentul și sediul guvernului apar transformate în biserici și altare.

AGERPRES