Nițu: Vom aloca toate resursele necesare pentru anchetă și vom avea suficientă fermitate

Tiberiu Nițu a vizitat sâmbătă locul incendiului de la clubul Colectiv, susținând că procurorii au început deja cercetarea la fața locului.

“Am preluat dosarul de la Parchetul Capitalei datorită complexității acestuia, anvergurii, situației și faptului că trebuie conlucrat cu foarte multe instituții: INSEMEX, Poliția, ISU, Ministerul Public, SMURD, INML, pentru a stabili cât mai repede împrejurările producerii incendiului. S-a început urmărirea penală pentru omor calificat și distrugere calificată. Urmează să efectuăm și celelalte acte, să facem cercetarea la fața locului. Vă asigur că vom aloca toate resursele necesare. Deja la fața locului sunt trei procurori de la Parchetul General, pentru a finaliza cât se poate de repede ancheta și vă asigur că vom avea suficientă fermitate”, a spus Nițu.

Nițu a mai spus că în interiorul clubului “totul este carbonizat”, însă specialiștii criminaliști sunt pregătiți să preleveze probe și în astfel de situații. El a mai adăugat că, deocamdată, este prematur să se ia o decizie privind reținerea unor persoane.

Un procuror criminalist a declarat că, până în prezent, a fost efectuată cercetarea criminalistică a cadavrelor, s-au făcut cercetări în spațiile exterioare clubului, fiind ridicate bunuri și efecte personale. De asemenea, a fost ridicată unitatea de stocate a imaginilor de la camerele de luat vederi.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat de la Parchetul Capitalei ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv.

“Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia și constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorități, fiind necesară și alocarea de resurse logistice suplimentare”, se arată într-un comunicat al Parchetului General, remis sâmbătă AGERPRES.

O echipă de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică — Biroul de criminalistică participă, împreună cu efective de polițiști de la IGPR — DIC și Serviciul Omoruri din DGPMB, la cercetarea la fața locului.
De asemenea, o echipă de specialiști de la Institutul Național de Cercetare — Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INCD-INSEMEX) Petroșani a sosit la București pentru a investiga cauzele izbucnirii.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *