Moţiunea de cenzură, respinsă. PSD, ALDE şi UDMR n-au votat.

Moțiunea de cenzură intitulată “Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România” depusă de PNL și USR împotriva Executivului a fost respinsă în plen. Au fost 161 de voturi ,,pentru” moțiune, 8 ,,împotrivă”, şi 33 de ,,abțineri”. Erau necesare cel puţin 233 de voturi pentru ca Guvernul să fie demis. PSD, ALDE şi UDMR au rămas în sală, dar nu au votat. Votul a fost secret, cu bile. Fiecare grup parlamentar a avut o intervenţie pentru a-şi face cunoscut punctul de vedere, iar apoi, premierul Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea au avut un discurs dur în care l-au atacat pe Klaus Iohannis.