Ministrul german Schaeuble propune o strategie comună Europa-Rusia în Orientul Mijlociu

Schaeuble a scris într-un articol publicat în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung că Europa nu poate avea o strategie în Orientul Mijlociu sau în Africa fără să coopereze cu Statele Unite ale Americii și cu Rusia.

“Dacă înțeleg corect interesele de securitate ale Rusiei în legătură cu terorismul islamist, mai degrabă are probleme cu ambițiile sunnite”, afirmă oficialul german în articolul care va apărea în ediția de luni a FAZ.

“Atunci de ce nu am putea să dezvoltăm o strategie comună cu Rusia pentru reducerea diferențelor între o coaliție sunnită condusă de Arabia Saudită și o coaliție șiită condusă de Iran?”, se întreabă ministrul conservator Schaeuble.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat recent că sancțiunile împotriva Rusiei pot fi ridicate doar atunci când acordurile de la Minsk privind încetarea focului în estul Ucrainei vor fi complet implementate, iar în prezent acest lucru nu este valabil.

Arabia Saudită a rupt relațiile diplomatice și a întrerupt legăturile comerciale și de transport cu Iranul la începutul lunii ianuarie după ce ambasada saudită la Teheran a fost atacată ca răspuns la execuția unui lider religios șiit de către regimul sunnit de la Riad.

AGERPRES