Mehedinți: Accident rutier cu opt răniți în apropierea orașului Vînju Mare

Potrivit sursei citate, un autoturism oprit regulamentar în spatele unui autotren a fost lovit din spate de un altul și proiectat pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul.

“În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, opt persoane au fost accidentate. Acestea au fost transportate la spital, dar numai una a rămas internată cu leziuni mai grave”, a precizat Stolojescu.

Reprezentanta IPJ Mehedinți a mai arătat că vinovat de accident se face conducătorul autoturismului care nu păstrat distanța de deplasare și a lovit din spate autoturismul oprit regulamentar. El riscă să plătească pagubele înregistrate și spitalizarea persoanei rănită.

AGERPRES