MECȘ – rezultate finale definitivat 2015: Rata de promovare – 49,25%

Potrivit MECȘ, au luat definitivatul 3.363 de candidați dintre cei 6.829 care au obținut note la proba scrisă.

”Comparativ cu ponderea notelor peste 8 înregistrate înainte de depunerea contestațiilor (46,23%), se constată o creștere cu 3,02%. Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, toți candidații care au obținut note peste 8 au dobândit dreptul de practică în învățământul preuniversitar”, precizează MECȘ într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ponderea notelor între 8 și 10 atinge valori de peste 55% în județele Sibiu (62,4), Cluj (60,2), Harghita (58), Covasna (57,8) și Iași (56,7). Valori sub 35% apar în județele Caraș-Severin (33,8), Giurgiu (33,3) și Mehedinți (25). În Capitală, 55% dintre candidați au obținut note peste 8, arată MECȘ.

Au fost depuse 2.411 contestații, dintre care au fost admise 1.569. Potrivit sursei citate, 207 candidați au primit note peste 8 în urma soluționării acestora. Numărul total al notelor sub 5 a fost 661 (497 înainte de contestații), iar al celor între 9 și 9,50 — 165. Cele mai multe note au fost înregistrate pe segmentul 8-10 — 3.363. Numărul notelor de 10 a rămas neschimbat — 20.

Conform MECȘ, au fost admiși să participe la proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs ‘Bine’ sau ‘Foarte bine’ și minimum media 8 la cele două inspecții speciale la clasă desfășurate pe perioada anului școlar.

Astfel, dintr-un total de 10.297 de candidați înscriși la începutul anului școlar, au fost admiși să participe la proba scrisă 9.385. Au fost prezenți la această probă (susținută la 127 de discipline) 6.844 de cadre didactice. 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentative de fraudă.

Afișarea rezultatelor finale a avut loc vineri, atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul dedicat— http://definitivat.edu.ro.

AGERPRES