MAE: Niciun cetățean român nu a fost afectat în explozia de la Istanbul

Într-un comunicat remis, marți, AGERPRES, de către Ministerul Afacerilor Externe, se precizează că oficiul consular român monitorizează cu prioritate cazul, este în legătură cu autoritățile competente și este pregătit să acorde asistență consulară de specialitate, dacă situația o va impune.

Zece persoane au murit și alte 15 au fost rănite în explozia produsă marți în Piața Sultanahmet, informează Reuters, care îl citează pe guvernatorul Istanbulului.

Martori prezenți la locul incidentului au vorbit despre ‘o deflagrație puternică, ce s-a auzit și în districtele învecinate’.

Autorul atentatului sinucigaș a fost identificat ca fiind un sirian născut în 1988, după cum a anunțat vicepremierul turc, citat de AFP și Reuters.

AGERPRES