Lia Olguţa Vasilescu – primele declaraţii după decizia favorabilă a Tribunalului Bucureşti în dosarul de corupţie în care este inculpată

Lia Olguţa Vasilescu, Primarul Craiovei şi Deputat PSD ales, a declarat, pentru Antena 3, cu privire la decizia Tribunalului Bucureşti care obligă procurorii DNA să refacă dosarul de corupţie în care este inculpată:

Denunțătorii au fost forțați să facă niște declarații care nu sunt adevărate. Pur și simplu sunt forțați să spună ceea ce vor procurorii să audă și să scrie în aceste declarații. Mai mult decât atât, s-au luat în condiții suspecte declarațiile acestor martori, la sediul unei instituții. Văd că este o poveste, pe care văd că instanța a reținut-o de la prima înfățișare. De la prima înfățișare, instanța și-a dat seama de nelegalitatea acestor probe, plus că mi s-a încălcat dreptul la apărare. Timp de 20 de zile, eu nu mi-am văzut dosarul. Deci, practic nu am putut să mă apăr. (…) Dosarul este o făcătură de la cap la coadă și iată că pocnește în instanță. Cred că asta trebuie reținut, în primul rând. Mă bucur să constat că deja este a șasea instanță care vede, negru pe alb, ce s-a întâmplat în acest dosar.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *