Kovesi, despre propunerea de revocare: Motivele invocate sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi la CSM că motivele invocate de ministrul Justiţiei în propunerea de revocare a sa din funcţie sunt „nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice şi unele dintre ele sunt simple susţineri care nu se confirmă cu nimic din realitate”.

„Aceste motive invocate sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice şi unele dintre ele sunt simple susţineri care nu se confirmă cu nimic din realitate. Pentru unele dintre afirmaţii, care sunt extrem de grave din punctul meu de vedere, nu există niciun fel de probă, sens în care acest punct de vedere, pe care îl voi prezenta, l-am întocmit şi în scris (…). Eu am depus şi am pregătit un material privind activitatea de management desfăşurată în perioada 2016 – semestrul I 2017, material care a fost predat Inspecţiei Judiciare şi la care, sunt convinsă, ministrul Justiţiei a avut acces, însă nu am găsit niciuna din susţinerile mele în argumentele pe care dumnealui le-a prezentat”, a spus Kovesi.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii discută, marţi, solicitarea ministrului Justiţiei privind revocarea din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. AGERPRES

Sursa – AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *