Iohannis va cere reexaminarea legii care reglementează acordarea titlului de doctor

“Este vorba despre doctorate și plagiate. Rimează, dar nu fac casă bună și a ajuns la promulgare o lege care aprobă OUG nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Nu voi promulga această lege, ci o voi retrimite Parlamentului, fiindcă această lege, prin modificările pe care le aduce, nu stabilește acel cadru legal care să stimuleze cu adevărat performanța și care să încurajeze excelența în școlile doctorale. Legea nu este de natură să garanteze respectarea normelor de integritate și nici nu clarifică regimul juridic cu privire la prevenirea și sancționarea eventualelor abateri de la aceste norme de integritate, în primul rând vorbim aici de plagiat”, a declarat Klaus Iohannis, joi, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că este vital să fie redată încrederea publicului în școlile doctorale.

“Performanța trebuie să primeze, meritul trebuie să fie recunoscut, iar abaterile trebuie sancționate. Vreau să punem capăt fenomenului de plagiat și cred că pentru acest lucru avem nevoie de o legislație care stimulează performanța, care asigură transparența procesului în acest caz de acordare a doctoratului, dar care clarifică și cum se retrage în situația în care se dovedește că lucrarea este copiată sau plagiată”, a afirmat Iohannis.

Președintele a susținut că aceste chestiuni nu sunt bine lămurite, motiv pentru care a precizat că va solicita Parlamentului reluarea discuțiilor pe această temă.

Pe 9 mai, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, OUG 4/2016 care reglementează acordarea de către universități a titlului de doctor.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *