Interviu exclusiv cu domnul prof.univ.dr. Marian Preda, președintele Senatului Universității din București: “Societatea românească trece acum prin propriile patimi, dar va renaște curând”

Seria interviurilor destinate înțelegerii societății românești și diagnozei problemelor sociale aferente continuă cu o personalitate de referință pentru sociologia românească contemporană. Domnul Marian Preda este un renumit sociolog român, fost decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, actualmente directorul Senatului aceleiași universități. Este, de asemenea, directorul Centrului de Cercetări în Resurse Umane, Management și Marketing. A publicat numeroase lucrări de referință din sfera sociologiei organizațiilor și a muncii, resurselor umane, politicilor sociale și altor domenii conexe. Oltean get-beget, profesorul Marian Preda revine întotdeauna cu drag pe meleagurile natale – orașul Dăbuleni – manifestând o atenție deosebită pentru realitățile sociale regionale. Am avut privilegiul să discutăm cu domnia sa despre problemele societății românești, despre dimensiunea socio-culturală a sărbătorilor pascale în contextul globalizării, precum și despre traseul urmat de sociologia craioveană în cele două decenii de existență.    

Rep. Care sunt, în opinia Dvs., principalele probleme ale societății românești de astăzi?

M.P. Problemele României sunt problemele oricărei societăți care trece printr-o schimbare socială majoră pe care nu o înțelege destul și nu o controlează: migrația uriașă a tinerilor spre zonele mai prospere ale Europei, injustiția socială și sărăcia, dezechilibrele demografice și îmbătrânirea rapidă a populației, mediocrația, nepromovarea meritului, corupția. Problemele acestea sunt importante dar și mai importante sunt cauzele lor.  Cauzele sunt datorate faptului că România este ca o navă pe apele învolburate ale oceanului condusă nu de un căpitan încercat ci de mateloți care nici măcar busolă nu au sau dacă au nu știu să o citească.  România nu are sistem, nu are strategie, obiective clare și nu are decidenți competenți. Dar să le luăm pe rând:

Prima cauză a problemelor noastre este aceea că România de 200 de ani, de la 1821, este într-o schimabare socială permanentă; s-au tot schimbat regimurile, regulile, legile. 1821 – Revoluția lui Tudor Vladimirescu urmată de regulamentele organice, apoi Revoluția de la 1848, apoi, la 1859, Unirea Principatelor, după 7 ani venirea dinastiei de Hohenzollern, la 1877 Războiul de independență, apoi Primul Război Mondial, al II-lea Război Mondial, Perioada Comunistă, apoi Revoluția din 1989, mineriade, integrarea în UE, o tranziție care nu se mai termină. Nu am fost o societate așezată, nu am avut mai deloc stabilitate de 200 de ani. S-au schimbat permanent regimurile, constituțiile, taxele, proprietatea și regimul ei.

A doua mare cauză a fost distrugerea elitei culturale, economice și sociale care dă clasa conducătoare în orice stat. România, spre deosebire de țările din Balcani care au stat sub Imperiul Otoman, a avut o continuitate a elitei culturale, politice și economice de la întemeierea țărilor române până la 1947. Altoită cu elemnte alogene, completată prin urcarea unora și decăderea altora pe scara socială, bună, rea, cum a fost (mai mult bună aș zice eu), elita noastră a fost stabilă pentru mai bine de 600 de ani și asta a contat enorm. Comuniștii au distrus pentru prima dată și aproape complet elita României. Astfel semidocții fără cultură și valori moștenite, parveniții fără avere care să le dea autonomie de decizie, diletanții fără experiență politică, de conducere în general, au ajuns să conducă România în toate subsistemele ei, să ia decizii proaste, să tragă în jos și economia și infrastructura și cultura și instituțiile politice. Elita aceea a marilor familii de boieri și a micilor boieri a plătit tribut, dar a salvat creștinismul românesc de Islam, a supraviețuit la intersecția imperiului, a creat limba și cultura, a unit națiunea română. O imensă resursă pentru România a fost distrusă iremediabil de regimul comunist impus și controlat de  ruși.

A treia cauză care decurge din primele două este că noi nu avem viziune,  strategie, proiect de țară. Nu știm încotro ne îndreptăm. Orbecăim prin istorie, norocoși geopolitic și duși de mânuță de NATO și de UE.

În planul problemelor sociale, la cele menționate mai sus trebuie adăugată și distrugerea în bună măsură a unor elemente culturale precum tradițiile, specificul comunităților locale, elementele de control social (în sens bun) care nu au fost înlocuite de mai nimic.

Rep. Prin ce se particularizează românii în ceea ce privește raportarea la sărbătoare în general, și la sărbătorile pascale în particular? 

M.P. Nu cred că suntem foarte diferiți de celelalte țări ortodoxe din vecinătate. Suntem asemănători cu grecii, cu bulgarii, cu sârbii, cu rușii sau ucrainenii: exagerăm. Excesele de la sărbătorile noastre cred că sunt datorate așteptării dintre sărbători și unei anumite lipse a disciplinei, a autocontrolului în comparație cu catolicii sau protestanții ca să nu vorbim de asiaticii confucianiști, spre exemplu. Blaga vorbea despre ”Dumnezeul care coboară” în ortodoxia noastră, un Dumnezeu pe care il așteptăm să vină, să ne mântuiască. Și când ”vine”, după post, după privațiunile datorate sărăciei, după munca grea adesea, compensăm, sărbătorim în exces, ne dăm frâu spiritului dionisiac. Apoi o luăm de la capăt ca Sisif cu bolovanul împins spre vârful muntelui.

Desigur, generalizez, nu toți românii sunt dionisiaci, mai sunt și apolonici unii. Dar, prin comparație, noi, combinație de balcanici și de latini, suntem mult mai petrecăreți, extrovertiți, emoționali, excesivi decât anglo-saxonii, spre exemplu.

Rep. Ce semnificație mai au sărbătorile în contextul globalizării și secularizării?

M.P. Globalizarea și secularizarea nu exclud localizarea și păstrarea unei religiozități uneori redefinite. Unii folosesc termenul de glocalizare, care include mai bine cele două tendințe simultane: de constituire a unei culturi globale, a ”satului planetar”, a limbii, culturii, informației, economiei și instituțiilor globale care reduc importanța granițelor și culturii naționale în acelați timp cu întărirea și afirmarea elementelor specifice culturale locale, ale comunităților de la nivel de comună, de oraș, de regiune. La fel și cu secularizarea: bisericile mari, tradiționale, pierd din putere, din influența instituțională, dar oamenii nu sunt obligatoriu mai puțin religioși, ci sunt religioși în alt fel. Unii nu mai merg la biserică în comunitatea reală, dar merg la biserica virtuală, pe internet, nu mai ridică troițe, dar fac site-uri de comemorare a celor dragi care au murit.

Oricum, la noi bisericile sunt încă pline, în bună măsură și cu tineri, mai ales la marile sărbători religioase cum ar fi Paștele și Crăciunul dar și la pelerinaje sau la evenimente de familie precum nunți, botezuri sau înmormântări.

Rep. Cum evaluați direcția pe care sociologia craioveană a urmat-o în cele peste două decenii de existență?

M.P. Sociologia din Craiova a progresat foarte mult în ultimele două decenii, generații întregi de studenți, de absolvenți, de cadre didactice și de cercetători au produs un volum însemnat de analize, de cercetări, de monografii sau de diagnoze ale unor probleme sociale regionale sau locale. Școala înființată de Profesorul Otovescu în anii 90 are acum o ”bibliotecă” proprie însemnată, instituții sub forma programelor de studii de licență, master sau doctorat care o fac matură. Deși s-au organizat evenimente internaționale notabile la Craiova, dacă tot am vorbit de globalizare, poate că sociologia craioveană are nevoie acum de un pas mai hotărât în direcția internaționalizării, a intrării în rețele de cercetare cu cercetători din marile centre de cercetare sociologică din Europa și din lume.

Sincer, din păcate, cred că deși sociologia din Craiova a progresat, mai degrabă Oltenia și Craiova au rămas puțin în urma altor orașe-etalon și altor regiuni ale României. Dar sunt sigur că și Craiova și Oltenia vor renaște pentru că au rădăcini culturale încă puternice.

Rep. Ce gânduri transmiteți comunității sociologice din România cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște?

M.P. Le doresc tuturor colegilor sociologi, tuturor craiovenilor și oltenilor mei, tuturor românilor, Paște fericit, liniștite, pace în suflet, lumină și speranță! Până la urmă despre asta este jertfa Mântuitorulu și învierea Lui, despre  suferința cu sens, despre renaștere, despre izbânda adevărului, binelui, iubirii de aproape, de umanitate.

Societatea românească trece acum prin propriile patimi, dar va renaște curând. Sărbători fericite tuturor!

Reporter: Vlad Ovidiu Cioacă

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *