Interviu cu prof. univ. dr. Andrei MARGA, remarcabila personalitate a vieţii sociale şi politice din România

Rep. Domnule ministru, Andrei Marga, iată-vă din nou la Târgu-Jiu, prezent la Sărbătoarea aniversării celor 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, de aceea, pentru început, v-aș ruga să ne spuneți, ce înseamnă Brâncuși pentru noi, oamenii de astăzi?

-Brâncuși înseamnă, astăzi, ceea ce a însemnat și până acum, și anume, ca să preiau o formulă consacrată, un «pontif» al modernismului în artă, în cultură, deoarece Petre Pandrea folosește această frumoasă expresie și cred că ea trebuie în continuare «exploatată» cu folos. Pe de altă parte, sigur, să spunem că Brâncuși este pentru cultura universală, mai mult decât se percepe la noi, și o spun cu toată răspunderea, și de aceea este binevenită această inițiativă de a avea un Colocviu «Brâncuși». Să sperăm că în acest an, în cadrul Anului național «Brâncuși», se va face un progres major pe linia elaborării unei monografii sau chiar a unor monografii «Brâncuși» care să lămurească publicul larg asupra valorii lui, asupra ponderii lui, asupra rolului marelui artist în inovarea sculpturii, a artei, am spune, pe o suprafață mai mare și chiar a gândirii contemporane.

“După părerea mea, trebuie spus că Brâncuși este un mare inovator al artei”!

Rep. Este Brâncuși un inovator al artei, în adevăratul sens al cuvântului?

– După părerea mea, trebuie spus că Brâncuși este un mare inovator al artei, iar după datele pe care le avem la ora actuală, era o persoană oarecum nemulțumită de ceea ce a găsit în jur, în artă, în particular în sculptură, a fost împins, așa, «socratic» de un demon, de o voce interioară spre găsirea de sine, spre găsirea unei formule artistice, de ce nu, chiar a unei formule de viață, pentru că el a fost un om, se știe bine, chiar dacă risca dificultăți în viață, Brâncuși, o spunem în paranteză, în tinerețe, mai ales, a parcurs momente de foame, de privațiuni, iar la Paris a preferat să rămână el însuși, practic, a ieșit din liniile consacrate în care el putea să meargă și să devină repede bogat, iar aceasta nu era o problemă.

Rep. Care era motivul unei astfel de atitudini?

-Pentru a rămâne cu sine, pentru a se găsi pe sine, ca să se poată exprima într-un mod care îi convenea lui în domeniul sculpturii. Și, sigur, marea lui realizare, ca să sintetizez, este aceea că a pus sculptura pe o altă direcție, a dat el însuși sculptura care reprezintă noua direcție, adică direcția în care se caută forme ultime, se caută, cum spunea chiar el, forma formelor, a pus sculptura pe direcția unei alte priviri a lumii, pe când sculptura tradițională, da, trebuie spus mai mult, el pune arta pe o direcție nouă în cultura modernă, și anume pe direcția revenirii ei pe poziția de formă principală a spiritului, adică de formă care captează esențele ultime ale lumii.

Rep. Dar, o face doar cu intenţia de a ne propune o altă perspectivă cu totul aparte?

-Cu aceasta, el propune, de fapt, o schimbare în ierarhia formelor spiritului din epoca modernă, care a favorizat știința, a favorizat cunoașterea în general. El propune ca arta să vină în această poziție. Deci, și aici vedem, la maximum, venind Constantin Brâncuși, ca și creator, iar din acest punct de vedere, trebuie spus foarte limpede: puțini creatori, fie că ei sunt din domeniile artei, științei, filosofiei, religiei, au pus problema unei regândiri a ierahiei formelor spiritului, iar Brâncuși pune această problem, și de fapt, el este intelectualul singular în cultura română, în sensul că pune această problemă, iar prin opera lui și ilustrează cum ar putea arta, deci, sculptura, în mod concret, să preia acest rol.

“Apăr ideea după care intelectualul trebuie să fie angajat în integrarea de problemele din jur, ale vieții sociale”!

Rep. Domnule ministru, sunteți perceput în societatea românească în postura unui filosof desăvârșit prin viziunea modernă și elaborată, iar în același timp, ca o persoană care a ocupat şi încă mai poate ocupa funcții înalte, funcții marcate profund și aș spune decise de cultura dumneavoastră filosofică! Dar, cum reușiți să împletiți abstractul și absolutul spiritului filosofiei cu grotescul acestui concret perdant care ne condamnă mereu să fim la periferia condiției umane?

-Sigur, eu recunosc faptul că m-am preocupat și de elaborări filosofice, m-am preocupat și cu angajamente publice, au existat și funcții publice, am apărat și apăr ideea după care intelectualul trebuie să fie angajat în integrarea de problemele din jur, ale vieții sociale!

Rep. De fapt, sunteți un filosof în societate, dar și un «actor» social care cultivă spiritul filosofiei!

-Aceasta ține și de cultura filosofică, stimate coleg, pentru că eu am o formulă pe care o promovez, se numește «pragmatismul reflexiv», deci, e o formulă filosofică pe care eu o creditez cu faptul că trebuie să te străduiești a elabora, intelectual, ceea ce ești în stare să elaborezi, în funcție de viața pe care noi și ceilalți o ducem, dar, o filosofie care presupune reflecție, adică, presupune angajarea multor cunoștințe, și pe dimensiunea istorică, și pe dimensiunea sincronică, deci, formula mea filosofică, formula «pragmatismului reflexiv», o spun încă o dată, este cea care m-a condus spre acest profil și cred că e profilul adecvat într-o societate, cum este cea românească, în care e un potențial excelent, dar întotdeauna rău valorificat.

Rep. Dar, cea a făcut România în toată această perioadă plină de confuzii?

-Şi România a făcut, în sfârșit, un pas către o altă valorificare, dacă e să trecem de criza foarte gravă în care am intrat în ultimele decenii, iar acest lucru trebuie spus cu toată răspunderea.

“Liberalismul din România este la această oră, cum să zic, dezorientat…”!

Rep. Considerați că la ora actuală, politica liberală din țara noastră ar avea nevoie stringentă de aportul dumneavoastră, de personalitatea excepțională a unui om ca dumneavoatră?

-Liberalismul din România este la această oră, cum să zic, dezorientat, pentru că, pe de o parte, nu mai are contact, măcar cu analizele liberalismului clasic din România, și ne putem pune întrebarea: Ștefan Zeletin este citit de către liderii liberali din România, îl cunosc ei pe Zeletin? Lovinescu este citit?

Rep. Poate se fac referiri doar la Brătianu şi la familia Brătienilor!

-Sigur, mulți îl invocă pe Brătianu, dacă vreți, chiar toată familia Brătianu, pentru că marele Brătianu era un om instruit, un om cult, un om înțelept, un decident practic foarte bun, dar, desigur, nu trebuie să ne oprim numai la Brătianu, la calculul său politic, care e sigur, foarte important, renumit în întreaga istorie a României. Dar, să fie clar, Brătianu «sta» pe o cultură, iar întrebarea este: decidenții actuali, oare, «stau» pe o cultură?

Rep. E grea întrebarea, dar şi mai greu răspunsul, Domnule ministru!

-E o întrebare mai grea sau dacă vrem să dăm un răspuns neimprovizat și mai elaborat, pentru că liberalismul actual s-a rupt de liberalismul clasic existent odinioară în România. Problema, însă, este mai gravă dintr-un alt punct! Orice tip de liberalism, cel pe care îl vedem în orice țară, în Statele Unite și în Anglia, din Franța, din Germania, constatăm că liberalismul clasic va avea nevoie de o reconstrucție!

“În societățile în care statul nu se ocupă de nivelul educației, măcar prin politici generale, acolo educația se face praf”!

Rep. De ce vă gândiţi la o astfel de reconstrucţie?

-De ce? Pe de o parte, e limpede că nu se poate construi nimic pe o economie performantă cu centralismul! Centralismul, reinstaurat de socialismul oriental, ne arată că nu se poate face economie cu o astfel de mentalitate!

Rep. Nu credeţi că evoluţia sinuoasă a capitalismului generează o stare permanentă de criză?

-Aşa este, iar, pe de altă parte, nici cu liberalismul clasic nu rezultă o economie ocolită de criză! E o dovadă faptul că economia lăsată «clasică», iată, intră în criză! Periodic intră în criză!

Rep. Poate că e vorba de o cale de mijloc!

-Nu cred că e vorba de o «cale de mijloc»! E vorba, mai degrabă, de un liberalism care să reia «învățăturile» istoriei! Să dăm un exemplu foarte simplu, la îndemâna oricui. Noi considerăm că statul e ceva secundar în economie, în organizarea multor servicii pentru oameni. Deci, statul nu poate fi, cum s-a crezut în liberalismul clasic, un simplu «păzitor» al regulilor! Statul trebuie să revină!

Rep. Însă, liberalismul actual se prezintă în alte coordonate, domnule ministru!

-Deci, liberalismul actual, așa cum e în realitate, în practică, în știință, în scrieri de referință, e un liberalism care nu mai consideră că statul e doar simplu «păzitor», ci, un factor care rezolvă și problemele omului simplu. În societățile în care statul nu se ocupă de nivelul educației, măcar prin politici generale, acolo educația se face praf!

 

Articol realizat de prof. Vasile Gogonea

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *