Interviu cu Primarul Oraşului Tg. Cărbuneşti, prof. Dănuţ Birău “Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu are «ceva de spus» în fiecare zi”

– Rep. Domnule Primar, Dănuţ Birău, Primăria Oraşului Tg. Cărbuneşti editează o publicaţie lunară de informare intitulată «Gazeta de Cărbuneşti», unde se remarcă rigoarea şi ordinea prezentării unor materiale destul de interesante, de aceea, pentru început, vă întreb, aveţi un merit în redactarea acesteia?

– D.B. Nu aş dori să scot în evidenţă, neapărat, meritul meu, ci, al persoanelor din aparatul de specialitate care se ocupă cu ceea ce înseamnă redactarea publicaţiei, punerea în pagină a materialelor şi machetarea lor, pentru a fi trimise, apoi, la tipografie la Tg. Jiu. Ca în orice redacţie, decizia «bun de tipar» este dată de mine, dar, ne consultăm, pentru a oferi o imagine cât mai bună şi pentru a prezenta cu obiectivitate ceea ce se întâmplă în urbea noastră.

– Rep. Să înţeleg că în primărie, promovaţi şi impuneţi aceeaşi exigenţă a ordinei şi a disciplinei prin care eraţi apreciat ca director de şcoală?

– D.B. Având în vedere «defectul» profesional, faptul că timp de 17 ani am funcţionat ca dascăl, unde i-am învăţat pe copii o educaţie a caracterului, a disciplinei, încercăm să facem acelaşi lucru cu omul matur, prin disciplină şi rigoare, pe care trebuie să le respectăm cu toţi, deoarece, până la urmă, ordinea şi disciplina fac întotdeauna ca lucrurile să meargă bine în orice instituţie.

“Încercăm să facem din Oraşul Tg. Cărbuneşti o localitate curată, civilizată”

– Rep. Cred că modul dumneavoastră de a gândi şi de a lucra mai bine, a însemnat şi preocuparea de a schimba în bine multe lucruri…

– D.B. Fiecare dintre noi, atunci când venim şi muncim într-un anumit loc, trebuie să ne asigurăm un cadru plăcut în care să ne desfăşurăm activitatea, un ambient primitor! Cu întreaga echipă din primărie, încercăm să facem din Oraşul Tg. Cărbuneşti o localitate curată, civilizată, cu investiţii din fonduri guvernamentale şi europene, dar, şi prin contribuţia bugetului primăriei.

– Rep. Se poate vorbi de un bilanţ pozitiv al activităţii administraţiei publice locale, acum, când sunteţi la jumătatea primului dumneavoastră mandat în funcţia de Primar al Oraşului Târgu-Cărbuneşti?

– D.B. Ne dăm seama că sunt foarte multe lucruri de făcut şi încercăm să ducem la bun sfârşit unele probleme din ceea ce ne-am propus, atunci când am elaborat obiectivele pentru acest mandat, 2016-2020.

– Rep. Care sunt realizările emblematice ale instituţiei în aceşti doi ani?

– D.B. În primul rând, ne-am propus ca în fiecare an, din cei patru ai primului mandat, să asfaltăm, din bugetul local, cel puţin un kilometru de drum în satele aparţinătoare. Am făcut acest lucru în satul Cojani, unde am asfaltat un kilometru de drum, iar în consiliul local am aprobat, ca să asfaltăm 1,4 km către satul Curteana. Anul acesta, spre exemplu, ne propunem asfaltarea drumului la Comăneşti.

– Rep. Îmi puteţi da un exemplu de o realizare deosebită, cu care să «rupeţi gura târgului», cum se spune?

– D.B. Consider că un lucru deosebit pe care l-am realizat în această perioadă, priveşte amenajarea centrului oraşului, adică…«gura târgului», ca să reiau expresia! Mă refer la porţiunea din zona magazinelor de «la blocuri», până la zona judecătoriei, unde, împreună cu cei de la drumuri, ne-am străduit să facem utilă suprafaţa carosabilă care priveşte zona DN 67 care străbate centrul oraşului! Noi ne-am ocupat de amenajarea suprafeţelor verzi, iar cei de la drumuri, ne-au ajutat cu turnarea suprafeţei de asfalt, pentru ca această zonă de 300-400 de metri să devină plăcută ochiului, dar şi utilă, prin sporirea numărului locurilor de parcare, mai ales că în zona respectivă funcţionează Şcoala gimnazială, Trezoreria şi Judecătoria, zona fiind extrem de aglomerată în zilele de lucru. O mare problemă, pentru noi, o constituie obţinerea finanţării pentru modernizarea străzii Pieţei, mai ales că şi traficul greu este axat pe această stradă. Sper ca să finalizăm cu succes această stradă, care constituie «prioritatea zero» a oraşului şi a primilor mei ani de mandat!

– Rep. Ştiu că în perspectiva ciclului de manifestări prilejuite de «Zilele Oraşului Tg. Cărbuneşti», de la sfârşitul lunii august, vă propuneţi organizarea unor activităţi culturale interesante şi atractive, pentru a atrage mai mulţi oaspeţi în urbea lui Arghezi!

– D.B. Referitor la acest subiect, vă spun că la manifestările organizate, oamenii se bucură de tot ceea ce înseamnă valorificarea tradiţiilor folclorului nostru gorjenesc, de frumusţea cântecelor şi a horelor noastre populare, iar ca un element de noutate, vă pot spune că din luna mai, anul trecut, suntem proprietarii Parcului «Stejeret», acolo unde se desfăşoară «Zilele Oraşului», ceea ce ne determină să facem investiţii în această zonă, să avem o scenă stabilă şi alei pietonale!

– Rep. Ca în fiecare an, cred că în programul ciclului de manifestări organizate, nu va lipsi, desigur, Sărbătoarea legată de Hramul Mănăstirii «Cămărăşeasca»!

– D.B. Dumneavoastră ştiţi că de fiecare dată, la Sărbătoarea «Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul», din 29 august, care este hramul Mănăstirii noastre, începând de la ora 9,00 şi până la orele 13,30, va fi oficiată Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii şi sper să ne bucurăm şi anul acesta de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit, dr. Irineu. Am modernizat şi strada «Mitropolit Nestor Vornicescu», cea care asigură accesul spre mănăstire, de multe ori afectată de maşinile de tonaj «greu», aşa cum am asfaltat şi o porţiune din Strada «Gării», o adevărată «poartă» de intrare în oraş.

“E loc pentru mai bine şi nu trebuie să fim sub semnul unui sentiment de automulţumire”

– Rep. Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat până acum în calitate de primar al oraşului?

– D.B. E loc pentru mai bine şi nu trebuie să fim sub semnul unui sentiment de automulţumire! Aş dori să facem şi mai multe, dar, până acum, consider că am reuşit lucruri care schimbă «faţa» oraşului, cu toate că avem, încă, nevoie de investiţii masive în infrastructură, dat fiind faptul că avem în componenţă şi sate aparţinătoare din patru foste comune. De aceea, în accesarea fondurilor europene apar dificultăţi, pentru că suntem consideraţi mediu urban, deşi, peste 60% din suprafaţă suntem, totuşi, mediu rural. Vom depune actele la Grupul de acţiune locală «Gilort», pentru a accesa 150.000 de euro, fonduri europene, în vederea reabilitării Creşei de copii şi a locului de joacă din vecinătate, pentru că pe această direcţie a asistenţei sociale, suntem eligibili şi noi, ca şi mediul rural.

– Rep. Care consideraţi că este modalitatea cea mai eficientă şi mai rezonabilă de a comunica eficient cu cetăţenii, în calitate de primar?

– D.B. Consider că discuţia de la om la om, aşa cum a fost şi sloganul nostru de campanie, «mai aproape de om», înseamnă cea mai bună formă de comunicare, pentru ca modalitatea de rezolvare să fie mai rapidă şi mai eficientă. Dacă stai «închis» în birou şi aştepţi să fie transmise informaţiile de cineva, există riscul ca ele să fie denaturate, considerând că «aici eşti cel mai bun şi cel mai tare», iar «afară» să fie altceva! Vreau să vă spun că în prima mea şedinţă cu angajaţii primăriei, am pornit de la întrebarea: cine trebuie «să dea cu mătura» în oraşul nostru, iar răspunsul părea dificil, pentru că activitatea era legată de cei care beneficiau de acel ajutor social. În cele din urmă, s-a rezolvat problema, prin aducerea a două femei de la compartimentul de administrare a pieţei la compartimentul de urbanism, iar, ca urmare, am mai creat două posturi de muncitori necalificaţi. Cred că mai este nevoie să apelăm şi la buna cuviinţă a cetăţenilor noştri, pentru a păstra curăţenia oraşului!

– Rep. Vă consideraţi un om credincios?

– D.B. Mă consider un om foarte credincios, deşi e riscant să faci o asemenea mărturisire, pentru că am crescut cu bunicii «la ţară» şi am primit această educaţie! Bunicii m-au învăţat să ţin posturile. Cred în Dumnezeu, ştiu că există cineva sus, Care ne îndrumă paşii, Care ne urmăreşte destinele! Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu are «ceva de spus» în fiecare zi!

– Rep. Aveţi şi anumite neîmpliniri care vă determină să schimbaţi ceva în viitor?

– D.B. Încă nu am reuşit să igienizăm subsolul unor blocuri, dar problema e delicată, deoarece nu putem interveni direct într-o proprietate privată, legată de asociaţiile de proprietari. Am «prins» unele fonduri, dar feed-backul din partea asociaţiilor de proprietari lipseşte! Vom depune eforturi la primele trei blocuri, ca să le arătăm oamenilor că se poate face un lucru bun, dacă există voinţă!

– Rep. Domnule primar, ce vă propuneţi pentru viitor?

– D.B. Nu vreau să stau prea multă vreme în această funcţie, pentru că am venit aici animat de cele mai bune intenţii, să aduc fonduri pentru dezvoltarea localităţii noastre, iar, prin prisma faptului că reprezint un partid puternic şi cu experienţă la guvernare, dincolo de acele «urcuşuri şi coborâşuri» pe care le vedem la orice partid, cred în proiecte viabile pe care să le pot realiza, pentru că nu trebuie să stai prea mult într-o anumită funcţie, aşa cum am spus la început, deoarece intervine «uzura» şi trebuie să faci loc şi altuia! Sper să mă bucur, în continuare, de încrederea cetăţenilor oraşului!

Profesor, Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *