Interviu cu medicul Cornel Munteanu, doctor în medicină internă: “Din copilărie am fost «bolnav» de sport şi încă mai sufăr de această «boală»…”

-Rep. Domnule doctor, Cornel Munteanu, ştiu că sunteţi un vânător iscusit, un epigramist de excepţie, dar, faptul că aţi cochetat şi cu sportul, sincer să fiu, nu prea ştiam şi mi-e greu să desluşesc îndeaproape o astfel de pasiune, aşa că aş dori să ne destăinuiţi câteva lucruri din tainele acestui crez al dvs. cu «mens sana in corpore sano», vechi de când lumea, dar, totuşi, actual!

-CM: Domnule profesor, vă mărturisesc, de la bun început, că din copilărie am fost «bolnav» de sport şi încă mai sufăr de această «boală», dar, nu ca pe vremea tinereţii!

“Erau anii adolescenţei şi ai tinereţii, eram plin de elan”

-Rep. Totuşi, de unde şi când a început această plăcere de a face sport?

-CM: Am început din clasele primare, la gimnaziu, tot sport visam cu multă ambiţie. Eram vioi şi iute, îmi plăcea alergarea şi îmi aduc aminte că din clasa a VI-a, nu mă întrecea nimeni! Şi la trântă, mă luptam cu cei mai mari, şi îi învingeam!

-Rep. Încă de pe atunci, se pare că aţi învăţat să-i «trântiţi» pe adversari!

-CM: Se poate spune şi astfel, fără să se interpreteze denaturat, dar, când venea unul nou la şcoală, mă duceam la el şi-l întrebam: Ştii trânta? Hai la trântă! Şi mă luptam cu el!

-Rep. Un corp atletic, deci, o ipostază de luptător!

-CM: Eram, după cum vedeţi, bun la trântă! În cadrul orelor de sport, făceam lupte sau trântă şi îi băteam pe toţi colegii mei de clasă! Unul dintre colegii mei, cu care dădeam de pământ urgent, Cornel Turturea, a fost exmatriculat de la şcoală pentru corigenţe şi a ajuns elev la şcoala profesională la Reşiţa! S-a apucat să se antreneze şi a ajuns campion mondial la lupte! Eu la liceu îl băteam!

-Rep. Chiar îl băteaţi pe un coleg de-al dumneavoastră, care va ajunge mai târziu campion mondial? Sună cam neverosimil!

-CM: Erau anii adolescenţei şi ai tinereţii, eram plin de elan!

-Rep. Şi astfel, au venit anii de liceu la Şcoala medie nr.3 din Târgu-Jiu, care va deveni apoi Liceul Pedagogic sau Şcoala Normală din Tg. Jiu!

-CM: Da, când am dat examen, d- profesor Cârstoiu m-a întrebat, dacă vreau să aleg limba română, deci, în acest fel, am avut certitudinea că am fost admis!

-Rep. Deci, şi în liceu, aţi continuat cu sportul!

-CM: La liceu, mă ţineam de fotbal, jucam la înaintare. Ştiu că eram jucător în echipa şcolii, şi-i băteam pe cei de la «Tudor Vladimirescu». Profesorul meu de sport, Constantin Cernăianu, viitorul antrenor al «Universităţii » Craiova, m-a selectat în echipa de juniori de la «Flacăra» Tg. Jiu, dar, nu m-a pus la înaintare, m-a pus fundaş stânga, iar eu, culmea, nu trăgeam cu stângul!!

-Rep. Oricum, trăgeaţi bine, ca la vânătoare!

-CM: Aşa se pare!

-Rep. Aşadar, aţi fost un elev strălucit şi un sportiv pasionat!

-CM: Am uitat să vă spun, că la Şcoala medie nr. 3 din Tg. Jiu, unde eram elev, nu se făcea handbal, dar, s-a făcut un campionat pe oraş, la «handbal în 11», cum era atunci, unde, cei de la «Tudor» (n.n. Liceul «Tudor Vladimirescu», ne-au bătut cu 17 la 1. Eu, nejucând handbal, dar, cu toate acestea, am fost pus în poartă, unde am luat nouă goluri.

-Rep. Destul de multe! Nu v-au înlocuit imediat cu altcineva?

-CM: După aceea, m-au schimbat şi l-au pus în poartă pe colegul meu Sichitiu, care a fost mai târziu un profesor bun.

-Rep. Aţi căpătat şi experienţă competiţională, desigur!

-CM: S-a făcut o echipă pe oraş, iar de la şcoala noastră, au fost luaţi doi, un coleg de-al meu, Spafiu, pe extremă, şi eu, cel care luasem nouă goluri. Am participat la faza de zonă, cu mine în poartă, şi am câştigat zona, apoi, am participat la faza naţională, tot cu mine în poartă, unde am ocupat locul al patrulea pe ţară!

“Mi-a plăcut foarte mult voleiul”

-Rep. V-a pasionat şi fotbalul?

-CM: Am început antrenamentul odată cu Răcelescu, cel care a ajuns mare la Timişoara, iar eu am abandonat, când m-a pus fundaş stânga! Iar, dacă mă punea pe alt post, poate aş fi reuşit!

-Rep. Amintiri, amintiri, multe amintiri, domnule doctor!

-CM: Să vă mai spun că acum doi ani, la întâlnirea cu foştii elevi ai d-lui prof. Constantin Cernăianu, i-am spus treaba asta, şi mi-a zis: «Nu m-ai ascultat! Am văzut eu ceva de te-am pus pe stânga!».

-Rep. Ce credeţi că a văzut d-l Cernăianu în persoana dumneavoastră?

-CM: Nu ştiu ce a mai văzut, dar, ştiu că jucam în echipa de volei a şcolii şi la fel, eram trăgător principal. Mi-a plăcut foarte mult voleiul!

-Rep. Eraţi un «polisportiv», cum spuneaţi dvs., chiar un «bolnav» de sport!

-CM: La campionatul şcolar din judeţ, am câştigat la săritura în lungime şi la săritura în înălţime.

-Rep. Înseamnă că în anii studenţiei, «boala» de sport s-a «agravat» considerabil! 

-CM: La facultate, tot cu atletismul am început, deşi jucam şi volei în echipa facultăţii. Am fost alergător la 400 m şi aruncător de suliţă, iar, ca junior, am fost campionul Clujului la aceste două probe.

-Rep. Aţi făcut o pasiune şi din dorinţa nestrămutată de a deveni campion?

-CM: Am făcut până la urmă şi norma de selecţie la echipa naţională de juniori, dar, s-a supărat antrenorul pe mine şi nu m-a băgat în lot. Am schimbat puţin şi am trecut la săritura «triplusalt», până am ajuns pe locurile 4-5 pe ţară!

-Rep. Deci, un medic în devenire, care a perseverat în domeniul sportului, aşa este?

-CM: La campionatul naţional din 1962, mi se pare, am fost selecţionat în echipa de ştafetă a Universităţii din Cluj, deşi eram săritor de triplusalt. Am luat locul trei şi medalia de bronz la campionatele naţionale!

-Rep. Perseverenţă şi ambiţie, domnule doctor, nu ştiu cum de mai aveaţi timp şi pentru medicină!

-CM: În anii facultăţii, nu prea mă ţineam de antrenamente, pentru că aveam examene şi trebuia să studiez, să citesc, să învăţ carte! În cei şase ani de facultate, n-am picat nici un examen!

-Rep. Totuşi, făceaţi antrenamente…de forţă!

-CM: În cadrul atletismului, făceam antrenament de forţă, iar unul dintre colegi, Erdely, m-a chemat să merg cu el la sală, la campionatul de haltere pe Cluj, şi, deşi depăşeam greutatea, concurând la o categorie superioară, am câştigat. A urmat campionatul pe Regiunea Cluj, cum era atunci, am câştigat şi acolo!

-Rep. Ce alte probe sportive, v-au mai pasionat în vremea studenţiei?

-CM: În vremea studenţiei, era un campionat la probe «neconvenţionale», iar eu, care mă ridicam bine pe frânghie, am stabilit un record la Universitatea din Cluj. Am devenit campion naţional la ridicarea pe frânghie, la Sala «Floreasca», atunci când i-am bătut pe următorii clasaţi la o secundă şi jumătate, iar cei clasaţi după mine erau consideraţi săritorii «specialişti» ai acestei probe. Mă refer aici, la Petre Astafei, tatăl Alinei Astafei, care a devenit campioană naţională la săritura în înălţime, ca şi un alt specialist, Afanasie Savin!

“După facultate, am venit medic la Tg. Cărbuneşti. Nu am renunţat la atletism şi am devenit campionul Regiunii Oltenia, la triplusalt şi la haltere”

-Rep. Aţi susţinut alte «probe» şi după facultate?

-CM: După facultate, am venit medic la Tg. Cărbuneşti. Nu am renunţat la atletism şi am devenit campionul Regiunii Oltenia, la triplusalt şi la haltere, deşi nu am făcut niciodată antrenament la haltere, numai ocazional, ca exerciţiu de forţă în cadrul atletismului.

-Rep. Aşadar, la Tg. Cărbuneşti, a continuat pe un alt plan, activitatea medicală şi sportivă!

-CM: La Tg. Cărbuneşti, am făcut echipa de volei a spitalului, cu care am ajuns ca să ocupăm locul al doilea la campionatul regional, iar, după ce s-au desfiinţat regiunile, am fost de trei ori campioni judeţeni! Tot în vremea aceea, am participat şi la campionatul naţional sătesc, luând o adeverinţă «falsă» de la CAP! Am câştigat la proba de aruncare a greutăţii; aveam 75 de kilograme şi am devenit campion naţional sătesc!

-Rep. E ciudată «boala» aceasta de care aţi suferit, domnule doctor, Cornel Munteanu!

-CM: Am amenajat un teren de tenis de câmp în curtea Spitalului Tg. Cărbuneşti, unde jucam aproape în fiecare zi şi unde i-am învăţat pe mulţi colegi tenis. Am devenit campion judeţean la tenis, dar, a venit după mine un alt director al spitalului, dr. Duminică, cel care a desfiinţat acest teren de tenis, un teren pe care îl făcusem cu ajutorul lui Victor Murea! Crescând în vârstă, m-am apucat de vânătoare şi de tir, pentru că am fost cinci ani la rând campion judeţean la tir, la talere aruncate din şanţ!

-Rep. Mai durează şi acum «boala» aceasta, domnule doctor Cornel Munteanu, sau vă consideraţi în…convalescenţă?

-CM: Mărturisesc faptul că şi acum îmi place mişcarea, mă mai duc la vânătoare şi mai şi împuşc fazani şi iepuri, chiar dacă mai dau şi «rateuri» câteodată!

Profesor, Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *