Interviu cu prof. univ. dr. Adrian Gorun, preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu

-Rep. Domnule Preşedinte Adrian GORUN, pentru încept, v-aș întreba dacă acceptaţi interviul de azi, ca “o provocare a Educaţiei”, ca să redăm oarecum titlul Conferinţei naţionale ce va prefaţa ciclul de manifestări desfășurate sub genericul: Zilele Universităţii “Constantin Brâncuşi”din Tg. Jiu, în zilele de 5-7 iunie 2015?

-Accept orice interviu, pornind de la premisa că întrebările solicită răspunsuri provocatoare! Mai mult, orice provocare întemeiată cognitiv şi etic, mă motivează şi-mi generează confortul introspecţiei! Tocmai de aceea, provocările care nu ascund insinuări rău-voitoare, îmi deschid orizontul autoresponsabilizării!

Cred, însă, în omnipotenţa comunităţilor ştiinţifice şi profesionale”!

-Rep. De ce aţi ales acest generic incitant al Conferinţei: “Educaţia în faţa marilor provocări”, pur şi simplu, pentru că ar fi mai dificil să vorbim de unele provocări “minore” care ar putea fi ignorate?

-Genericul Conferinţei a fost propus de profesorul Andrei Marga, după ce, în prealabil ne-am consultat. Educaţia se află, astăzi, în faţa unor provocări multiple şi diferite, generate de o complexitate de factori interni şi internaţionali. Toate sunt importante, însă trebuie să ne concentrăm asupra celor care prin amplitudine şi intensitate devin fermenţi ai domeniului, sau, dimpotrivă, factori entropici ai procesului. Din multitudinea provocărilor, vom da sens celor majore, celor care nu pot fi trecute mereu sub tăcere, fără a risca accentuarea crizei de identitate. De pildă, nu pot sta în plan egal stabilirea statutului disciplinei Religie în planurile de învăţământ cu devalorizarea capitalului educaţional în zilele noastre! De aceea, explicând resorturile şi consecinţele provocărilor majore, se rezolvă şi problemele create prin provocările de «rang minor»!

-Rep. Constatăm că prima secţiune a Conferinţei ne propune un gen de cosubstanţialitate între “tradiţiile” şi “soluţiile” în educaţie, de aceea, aş dori să aflu dacă dumneavoastră credeţi în “soluţiile miraculoase” privind redresarea Educaţiei?

– Nu cred – şi nu am crezut vreodată – în «soluții miraculoase» şi în persoane – panaceu! În persoane care, prin funcţii efemere de decizie, conjunctural învestite, consideră că sunt posesorii «codului» remedial universal. Cred, însă, în omnipotenţa comunităţilor ştiinţifice şi profesionale în a decela şi a stabili «diagnosticul» domeniului, în vederea unor predictibilităţi verosimile. Noi nu pretindem să oferim «soluții miraculoase», dar pretindem că oferim soluţii privitoare la relansarea identităţii educaţiei româneşti revalorificându-i tradiţiile valoroase şi asigurându-i pârghiile care să-i confere legitimitate în şi prin participarea la schimbul universal de valori!

“Explicaţiile edificatoare, privitoare la nevoia imanentă de elaborare a unei noi legi a educaţiei”!

-Rep. Prin dezbaterea Proiectului privind Legea Educaţiei Naţionale, dumneavoastră înşivă, ne spuneţi că prin această initiativă demnă de atenţie, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu şi-a asumat un rol de o maximă importanţă, într-un mediu dominat de incertitudini şi de controverse, chiar unele impasuri pe care v-aş ruga, cu mult respect, să le evocaţi în cele ce urmează!

-Dezbaterea privitoare la nevoia unei noi legi a educaţiei este, pe cât de fecundă, pe atât de nerelevantă într-un mediu dominat de partidocraţie. Ea poate deveni relevantă, în condiţiile în care mediul iniţial este unul avizat, unul capabil să confere suportul ştiinţific, metodologic şi juridic legitimat, un mediu în care opiniile nu sunt confundate cu ştiinţa şi care prefigurează reguli certe şi oneste pentru dialog. Un asemenea mediu, nu poate fi rupt de spaţiul şcolar şi universitar. Ca «vehicule» ale democraţiei, cum le definea Maurice Duverger – partidele preiau – fără a altera, ideile promovate în spaţiul public (în cazul de faţă, din spaţiul universitar), promovându-le în Parlament, tot printr-un filtru – de data aceasta, al dezbaterilor parlamentare. Aria de competenţă este diferită, în sensul că universităţile nu adoptă legi, ci oferă modele teoretice de la care parlamentarii pot porni în demersurile de legiferare.

-Rep. De ce credeți că avem un mediu social şi politic dominat de incertitudini?

-De ce mediul social şi politic este dominat de incertitudini? În primul rând, pentru că lipsesc explicaţiile edificatoare, privitoare la nevoia imanentă de elaborare a unei noi legi a educaţiei, lăsând să planeze asupra milioanelor de oameni – elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi, angajatori – percepţia instabilităţii permanente. Apoi, pentru că orice iniţiativă care nu aparţine decidenţilor – adică, acelora care se consideră, azi, singurii «îndreptăţiţi» să producă idei – trebuie contracarată cu orice preţ, apelându-se la tertipuri manipulatorii, chiar degradante. Şi, în al treilea rând, pentru că obişnuinţa perpetuată este ca legile să rezolve cu prioritate interese de grup. Condamnabil, dar cât se poate de adevărat!

-Rep. Îmi aduc aminte de vremea studenției, când citeam: «Sociologia în impas?»!

-Impasuri? Urmăriţi ce dezinformări au intoxicat spaţiul public în problema Legii Educaţiei, dezinformări pornite chiar de la ministerul educaţiei şi veţi trage singur concluziile! Un lucru este cert: acela că U.C.B., sub îndrumarea mea, a lansat dezbaterii un proiect de lege a educaţiei, în timp ce ministerul (sau oricare altă persoană juridică sau fizică) prezintă doar declaraţii de intenţie (!!??).

“Pentru cititorii Ziarului «MONITORUL DE OLTENIA» o noutate pe care şi eu am descoperit-o foarte târziu”!

-Rep. Consideraţi că Legea nr.1/2011 a produs şi unele “devalorizări succesive” în ultimii aproape cinci ani, de când este în vigoare, prin acele “discriminări pozitive” despre care amintiţi în Proiect?

-Legea 1/2011 este un produs eclectic şi dăunător pentru învăţământul românesc! Cu mici excepţii, ca, de exemplu, capitolul alocat Evaluării – legea nu este nici pe departe a ….educaţiei naţionale. A creat disfuncţii majore, a alterat şi mai mult spaţiul şcolar şi academic, a politizat partinic excesiv sistemul, a propus o multitudine de norme care nu pot fi aplicabile ş.a.m.d. Am analizat aceste “discriminări pozitive” care generează inechităţi substanţiale, într-un volum pe care l-am publicat în anul 2013. Spun acum, pentru cititorii Ziarului «MONITORUL DE OLTENIA», o noutate pe care şi eu am descoperit-o foarte târziu: Legea 1/2011 nu aparţine decât în procent de maxim 3% fostului ministru Funeriu, ci altei persoane. O persoană a cărei identitate o voi dezvălui curând, mai ales că doreşte să revină cu aceleaşi aberaţii!

-Rep. Foarte interesant, mi se pare faptul că vorbiţi despre anumite resorturi lăuntrice care susţin “orizontul de aşteptare” al unei noi Legi a Educaţiei Naţionale, de aceea, v-aş întreba, dacă acest “orizont” al spaţiului mioritic, aşa cum ar spune Lucian Blaga, vă apropie de un Spiru Haret, să spunem, poate cel mai mare nume de referinţă al învăţământului românesc, de care vă leagă afinităţi şi destine?

-E prea mult spus! Spiru Haret, alături de dr. Constantin Angelescu, au fost cei mai performanţi miniştri ai instrucţiunii publice de la noi. Am evocat personalitatea şi contribuţia acestor ctitori de şcoală românească în analizele sociologice întreprinse în cele cinci volume destinate istoriei legislaţiei învăţămâtului românesc. De la ei, dar şi de la alţi iluştri predecesori, am pornit în construcţia noastră normativă. Sunt conştient de distanţa dintre ei şi mine, dar sunt afin cu valorile pe care le-au promovat, cu demersurile lor, cu misiunea asumată! Valoarea lor – ca oameni de şcoală – a fost mai puţin acceptată de unii contemporani, dar se impune în conştiinţa publică ulterioară. Şansa românilor în perioada modernizării ţării, a fost una ce ţine de destin, aceea că i-am avut pe Spiru Haret şi pe Constantin Angelescu, printre alte elite de prim rang. Iar, şansa celor doi miniştri a fost una istorică! Pentru că au avut posibilitatea de a-şi impune şi aplica ideile reformatoare!

Peste 90% din conţinuturile propuse sunt «noutate»”!

-Rep. Care sunt elementele de noutate pe care le aduce Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, supuse dezbaterii, vineri, 5 mai, pe la orele prânzului, şi ce etape consideraţi că vor urma după dezbaterile din cadrul Conferinţei, pentru ca Legea Educaţiei Naţionale să fie o realitate a vieţii noastre?

-Elementele de noutate? Peste 90% din conţinuturile propuse sunt «noutate»! Arhitectura proiectului de lege este o noutate absolută. Ea rupe ritmul construcţiilor anterioare de tip artificial! Este vorba de 376 articole, care ocupă 172 pagini. Pentru a vă prezenta «elementele de noutate» – de la consacrarea educaţiei drept vector al dezvoltării durabile şi diminuarea drastică a tutelei administrative la programul «Şcoală după şcoală» şi interdicţia imixtiunii politicului partinic în educaţie – ne-ar trebui câteva zeci de pagini. De aceea, invit cititorii să lectureze volumul «LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE. PROIECT», coordonat de mine, apărut la Editura «Academia Brâncuşi», acum două săptămâni!

-Rep. Așadar, după lansarea proiectului urmează și alte etape importante!

-Lansăm proiectul, aşa cum m-am angajat, în 5 iunie. Primele reacţii vot fi posibile, chiar în această zi. Apoi, vom fi în contact permanent, timp de 30 – 60 de zile, cu cei care sunt interesaţi de domeniu, luând în calcul observaţiile competente. În luna august, proiectul, completat cu sugestiile venite din ţară va dobândi forma finală. Formă ce va fi încredinţată unor parlamentari spre a fi promovată în legislativ. Sunt un optimist rezervat, dar şi un rezervor al unor fragmente de pesimism! Ce şi cât se va reuşi? Depinde de sfera de interese pe care le zdruncinăm!

-Rep. Vă doresc mult succes, Domnule Președinte, și multe împliniri, împreună cu întregul colectiv de colaboratori din Universitate și din CNP!

 

Interviu realizat de prof. Vasile Gogonea