Interviu cu domnul prof. univ. dr. Adrian GORUN, preşedintele Senatului UNIVERSITĂŢII «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din TÂRGU-JIU: “Constantin Brâncuşi rămâne subiectul de maximă semnificaţie pe care l-aş numi divino-uman”

– Rep. Domnule preşedinte, Adrian Gorun, a trecut multă vreme de când nu am avut un dialog, iar pentru că dumneavoastră conduceţi această instituţie academică ce poartă numele patronului spiritual, genialul Constantin Brâncuşi, de la a cărui urcare la cer se împlinesc, iată, 61 de ani, aş dori să începem tocmai cu acest subiect de actualitate!

– AG: Orice s-ar spune despre Constantin Brâncuşi, el rămâne subiectul de maximă semnificaţie pe care l-aş numi divino-uman, despre care se poate discuta multă vreme, că nu ne-ar ajunge viaţa aceasta pământească şi nici nu am avea cunoştinţele de specialitate, acurateţea şi pătrunderea sublimă a esenţelor operei brâncuşiene! Există atâţia specialişti, atât la noi în Gorj, cât şi în România şi în întreaga lume, care pot aduce mereu lucruri noi care proiectează mereu o viziune acroşantă asupra creaţiei marelui sculptor!

– Rep. Care este locul pe care îl ocupă Brâncuşi în sufletul şi în conştiinţa dumneavoastră?

– AG: E un loc de taină, care nu se poate exprima în cuvinte, oricât de alese ar fi cuvintele, pentru că aceste destăinuiri se fac, poate, ca la Sfânta Spovedanie!

– Rep. Bine spus, dar, dacă am vorbi puţin mai mult şi despre Cartea «România între revoluţie şi lovitură de stat», pe care aţi scris-o împreună cu fiul dumneavoastră, Domnul Tiberiu Horaţiu Gorun, aţi face destăinuiri, tot ca la Sfânta Spovedanie?

– AG: Momentul 22 decembroe 1989 rămâne, vrând-nevrând, de referinţă în istoria românilor! Întemeiat sau nu, mersul evenimentelor obligă să se raporteze la el istorici, politologi, sociologi, economişti, jurişti, etc, teoreticieni sau practicieni, deopotrivă, fiindcă reprezintă un «dat», un reper care odată acceptat în conştiinţa comună ca reprezentând «Revoluţia», aceasta nu mai revendică recursul la redemonstrarea semnificaţiei intrinseci!

Conotaţiile lui 22 decembrie 1989 sunt multiple”

– Rep. Fiind vorba despre multiple conotaţii şi mult mai multe perspective de abordare, evident, problema presupune multă atenţie şi o mare competenţă!

– AG: Conotaţiile lui 22 decembrie 1989 sunt multiple, vizând notele «ante» şi «post», decât notele prin care momentul în sine s-a manifestat în pura sa esenţialitate

– Rep. Poate că aceste conotaţii fac parte din «capitalul social», un termen atât de drag şi la îndemână pentru domnia voastră, care poate fi şi un «capital al contaminării sociale», cel despre care vorbi într-o altă carte a dumneavoastră, mă refer la «Tratatul despre educaţie (Teoria generală şi sociologia educaţiei. Elemente de memetică)»!

– AG: Versiuni contradictorii despre momentul acesta au ocupat spaţiul public aproape trei decenii, susţinătorii confruntându-se prin argumente sau pretexte asupra acestui moment important din istoria noastră. Au existat oameni, unii încă în viaţă, care au cunoscut în amănunte mai toate acţiunile întreprinse, atât la Timişoara, dar, mai ales la Bucureşti, în 21-22 decmbrie 1989. Mulţi au părăsit această lume, ducând cu ei «tainele» acelui moment, «plecând» cu convingerea că minciuna oficializată poate reprezenta un teren fertil pentru construcţia unei noi societăţi!

– Rep. Interesant acest termen de «minciună oficializată», nu vi se pare că îl regăsim şi astăzi în programele politice ale celor care ne guvernează de atâţia ani?

– AG: Iată, alţii care sunt în viaţă şi care cunosc la fel de bine mersul evenimentelor, se menţin cantonaţi în minciuna pe care ne-au prezentat-o atunci, fiind părtaşi la construcţia întregului arsenal de dezinformare! Ei, încă poartă un nume şi un prenume la care pot răspunde dacă vor fi interogaţi, chiar dacă s-au autodeclarat «emanaţi» sau într-o altă ipostază!

– Rep. Totuşi, mereu se vorbeşte în aceeaşi măsură despre «revoluţie» şi despre «lovitură de stat», care este de fapt, adevărul?

– AG: Tezei «Revoluţiei», promovată de către «emanaţi», i s-a contrapus teza «loviturii de stat», susţinută, atât de către reprezentanţii regimului Ceauşescu, cât şi de către opoziţia ce se înfiripa în jurul fostelor partide istorice. Poate că tocmai acest amestec nefiresc al susţinătorilor i-a redus în acel timp, ca şi acum, potenţialul de credibilitate!

– Rep. Cum s-a cristalizat acea situaţie revoluţionară din 1989, acea nemulţumire a populaţiei care îndura greul vieţii?

– AG: La 22 decembrie 1989, societatea românească acumulase numeroase nemulţumiri şi tensiuni, existând un amplu clivaj între grupul tot mai restrâns al celor aflaţi la putere, în frunte cu cuplul dictatorial şi societatea în ansamblul său. Nemulţumirile s-au extins, inclusiv la nivelul componentelor aparatului coercitiv/represiv. Penuria alimentară, frigul, cultul personalităţii, sacrificiile de zi cu zi au făcut ca situaţia revoluţionară să devină o realitate!

“În decembrie 1989, societatea românească dobândeşte conştiinţa de sine a schimbării inevitabile”

– Rep. Care au fost resorturile care au prefigurat conştiinţa de sine a schimbării?

– AG: În 1989, «fecunda contaminare pozitivă» se amplifică, societatea românească absorbind şocul schimbărilor produse în vecinătate. În diversele sale straturi, în decembrie 1989, societatea românească dobândeşte conştiinţa de sine a schimbării inevitabile şi astfel, Revoluţia «plutea în aer», deci, era nevoie doar de «scânteia» care să declanşeze revolta populară, cu alte cuvinte, de un pretext credibil!

– Rep. A existat un impact mediatic asupra evenimentelor din decembrie 1989?

– AG: Vedeţi, izbucnirea revoltei populare la Timişoara, oraş a cărei poziţie geografică, civilizaţie şi cultură favorizau valorificarea stării de spirit a populaţiei, intervenţia masivă a aparatului coercitiv, care să «înăbuşe în faşă» revolta, nefiind posibilă rapid, mai ales că forţa coercitivă masivă era concentrată în Capitală, s-a mizat, de către «grupul de iniţiativă» în aşteptare, chiar şi pe impactul mediatic pe care l-ar fi produs o înăbuşire rapidă şi în forţă a revoltei, ceea ce s-a şi realizat, chiar dacă represiunea nu a atins cotele aşteptate, răspândindu-se cu rapiditate ideea uciderii a mii de oameni, iar în felul acesta, impactul creeat a generat revolte în cascadă şi a radicalizat populaţia din mai multe oraşe, îndeosebi din Bucureşti!

– Rep. Putem vorbi de o intervenţie a armatei în reprimarea manifestaţiilor din 1989?

– AG: Implicarea armatei în represiune este certă, iar Timişoara, «baricada» de la «Intercontinental», Piaţa Revoluţiei din Cluj, ş.a. sunt fapte reale care l-ar fi putut împinge pe ministrul Milea, la sinucidere!

– Rep. Ce rol a avut generalul Victor Atanasie Stănculescu în aceste evenimente?

– AG: Victor Atanasie Stănculescu a deţinut şi a plecat cu «cheia seifului» în care sunt adăpostite multe secrete, fiindcă l-a convins pe Ceauşescu să «fugă», s-a ascuns în wc. spre a nu-l însoţi pe dictator în elicopter, rămânând spre a avea «grijă de copii», aşa cum l-a însărcinat Elena Ceauşescu! De fapt, el l-a «protejat» pe Ceauşescu, regizându-i fuga, apoi, preluând comanda armatei, prin arestarea lui Ilie Ceauşescu, a ordonat «oprirea măcelului», după ce rezervistul Militaru o făcuse, în direct, pe post la televiziune, bineînţeles, fără efecte, neavând vreo competenţă! Tot generalul Stănculescu l-a chemat pe Iliescu la sediul ministerului apărării, spre a-l trimite înapoi, cu o «blindată» la sediul fostului CC al PCR ş.a.m.d.

 

– Rep. Putem vorbi de o strategie «regizată» a manipulării mulţimii revoltate?

– AG: Regizarea «fugii» lui Ceauşescu include şi mecanismele de manipulare a mulţimii, Televiziunea Naţională devenind «statul major» al manipulării şi dezinformării, deoarece terenul pentru venirea lui Ion Iliescu era, în jurul orei 15, 00, deja pregătit, unele voci făcându-i chemare chiar în direct: «Unde-i Ion Iliescu?», «Să vină Ion Iliescu!».

– Rep. Chiar devine interesant să ne întrebăm, unde este acum Ion Iliescu?

– AG: Foarte interesantă întrebarea, greu de răspuns!

– Rep. Erau foarte încurcate «căile» Domnului, în acele vremuri tulburi?

– AG: Da, pentru că apelul repetat la populaţie pentru ieşirea în stradă, spre a «apăra» Televiziunea, Radioul şi chiar…Revoluţia, cred că a avut şi el un rol bine fixat în «spaţiul» revoluţionar”. Dacă nu existau, duşmanii, ei trebuiau inventaţi! Capii reţelei îşi justificau accederea la putere prin contribuţia la anihilarea rezistenţei vechilor structuri, având «meritul» de a se fi situat în fruntea «maselor populare» dezlănţuite!

– Rep. Cred că merită să continuăm şi în viitor dialogul pe această temă, dar pentru azi, ca să încheiem tot cu Brâncuşi, aş dori să vă întreb, domnule preşedinte, Adrian Gorun, dacă sâmbătă, 17 martie 2018, veniţi la Mănăstirea Lainici, unde se va oficia un TE DEUM întru pomenirea marelui sculptor, Constantin Brâncuşi?

– AG: Dacă voi fi invitat, voi veni, dar, toate se fac şi în funcţie de ceea ce presupune activitatea mea la Universitate! (VA URMA)

Profesor, Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *