Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu

Rep. Domnule Profesor. univ. dr. Adrian Gorun, după cum se ştie, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, al cărui președinte sunteți, a organizat în 11 martie 2016 un interesant forum de amplă dezbatere, mai exact, o Conferință națională pe tema educației, o temă la îndemâna dumneavoastră și care vă preocupă de mulți ani, mai ales că sunteți autorul unui proiect care vizează o nouă Lege a Educației Naționale, de aceea, v-aș ruga să ne spuneți, pentru început, de ce vă axați pe ideea «crizei de identitate» a unui asemenea domeniu de bază al vieții societății?

-De ce mă axez pe ideea crizei de identitate a educației? În primul rând, pentru că nu este o idee, ci o realitate, o evidență care și-a pus serios amprenta pe matricea noastră existențială. Fiind un fenomen complex, cu serioase funcții entropice, criza de identitate a educației afectează iremediabil conduitele, valorile, normele informale, slăbește încrederea, atomizează și atrofiază comunitățile, atentează la ființa națională. Decelarea acestui fenomen, a cauzelor și a dimensiunilor lui multiple prin conferirea de soluții remediale devine o obligație, dacă vrem să mai contăm în spațiul de proximitate și spațiul universal. De altfel, Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a găzduit, în ultimii ani, numeroase dezbateri pe varii domenii științifice, unele dintre ele fiind circumscrise educației. Nu fac un rezumat al istoriei recente, dar, reamintesc un fapt incontestabil: proiectul Legii Educației Naționale, lansat la Târgu Jiu în 3-5 iunie 2015 și Rezoluția adoptată la acea conferință a stârnit interesul pentru educație, dar a generat și invidii. Atât în lumea academică, de înaltă ţinută, cât și în cercurile ministeriale, dar aceste lucruri nu ne deranjează! Consecvent cu sine, cu principiile sale de bază, Senatul Universității «Constantin Brâncuşi» este și va fi prezent în spațiul public. Aş preciza că în tot ceea ce şi-a propus ca obiective majore, Conferința din 11 martie poate fi înscrisă în seria activităților asumate în Anul «Constantin Brâncuşi», iar geniul brâncuşian, cred că ne-a conferit identitatea, responsabilizându-ne mai mult.

“Târgu-Jiu este şi va rămâne orașul pe a cărui existență și-a pus pentru veșnicie pecetea Brâncuși”!

Rep. Recursul permanent la Brâncuşi, parcă v-a dat mai mult curaj, Municipiul Târgu-Jiu devenind un centru de greutate al dezbaterilor actuale de mare interes!

-Târgu-Jiu este şi va rămâne orașul pe a cărui existență și-a pus pentru veșnicie pecetea Brâncuși, de aceea, nu este un oraș oarecare, un loc uitat de lume, prin ignoranță și nevrednicie, ci, Capitala – cu adevărat culturală a României! Revendicarea lui Brâncuși, pot afirma cu deplină responsabilitate, conține iminența revendicării în această idee. Dureros este faptul că Brâncuși a știut ce moștenire ne lasă, în timp ce noi, nici măcar acum nu știm ca să păstrăm cum se cuvine această moştenire! Poate că «osârdia» noastră orientată spre împlinirea acestui destin, renunțând la dulcile clipe efemere spre a ne regăsi în întreprinderi deloc facile, ne justifică existența!

Rep. Putem spune că aţi marşat cu mult curaj, de la «criza de identitate a Europei», pe care ați supus-o atenției cu puțin timp în urmă, până la «criza de identitate» a unui domeniu atât de sensibil, am spune, fundamental, cum este acela al educației!

-Vedeţi dumneavoastră, acest lucru îl spun pentru întregul sistem educational din România, o identitate care azi se confruntă cu «Marea Ruptură» (Francis Fukuyama), o «ruptură» cu valorile tradiționale, putem spune că se confruntă cu un asediu asupra fundamentelor teoretice ale modernității. Sunt puse sub semnul întrebării toate instituțiile moderne și valorile care le-au întemeiat, singura regulă acceptată (în baza imperativului «Fără limite») reprezentând-o încălcarea regulilor. Relativismul cultural și instituirea culturii individualismului fără limite, repudierea virtuților sociale, atrofierea simțului comunității și atrofia morală au alterat identitatea Europei în toate dimensiunile ei. Actele teroriste din ultimele zile demonstrează acest lucru! Deci, criza de identitate a Europei se manifestă vizibil prin devalorizarea capitalului social. Eu nu mă cantonez în judecăți normative, nu dau verdicte dihotomice, dar nu pot să nu constat că trăim într-o … altă Europă, aflată, în opinia unora, în plin «război» cu terorismul! Nu este o Europă care își pierde, treptat, dar vertiginos, identitatea? În privința crizei de identitate a educației românești, dar și a educației în general, anticipez și spun că ea este rezultatul crizei Europei, dar și catalizatorul acesteia. Eu nu văd aceste procese în disociere, ci, în asociere funcțională. Criza de identitate a educației se caracterizează prin criza de valori, șocul involutiv al calității, criza de autoritate epistemică, poate, chiar criza instituțional-funcțională, criza de viziune și de misiune, criza finalităților, criza morală, lipsa tot mai profundă de relevanță etc. Dar, am putea spune că este vreuna dintre aceste crize irelevantă?

“Educaţia este o investiţie rentabilă pe termen lung, o investiţie certă de care depinde viitorul unei naţiuni”!

Rep. Vă solicit să ne detaliați conceptul de «comunicare educațională», ca modalitate distinctă de interacțiune interumană, cu precizarea unor sincope ale acestui tip de comunicare și a rolului acestor sincope în adâncirea crizei de identitate a educaţiei!

-Consider că un răspuns edificator poate fi formulat numai în condițiile în care gestiunea relației dintre interlocutori întărește codul necesar comunicării, mai ales că factorii care pot altera acest cod se multiplică azi. Și se multiplică exponential, chiar prin apelul la sofisme aplatizante. Sincopele se găsesc în trei procese: exacerbarea educației pozitive, revendicarea excesivă a educației active și apelul permanent la imitații. Toate contaminează codul despre care vorbeam, toate, introduc în relația dintre cei doi interlocutori anumiţi «corpi» străini cu efecte perturbatoare.

Rep. Fără teama de greşi, putem spune că a fost apreciată ca extrem de profundă și de inspirată opinia dumneavoastră prin care doriți să stopăm «intelectualismul utilitarist» care duce la vulgarizarea educației și a culturii noastre naționale, de aceea, am dori să ne spuneți, ca personalitate care poate conduce în viitor destinele sistemului educaţional din România, dacă acest obiectiv al Conferinței naționale de la Târgu-Jiu a fost îndeplinit?

-În opinia mea, antiintelectualismul utilitarist nu are nimic comun cu relația teorie-viața reală, din moment ce anulează orice valoare a teoriei. Promovând drept valoare universală utilitatea, curentul sfârșește în a milita pentru substituirea valorilor prin «fapte», considerând că în acest fel «profesionalizează» învățământul. Poate, cu altă ocazie, putem să dezvoltăm subiectul, insistând pe consecințele dezastruoase ale crizei de identitate a educaţiei, ştiindu-se bine că educaţia este o investiţie rentabilă pe termen lung, o investiţie certă de care depinde viitorul unei naţiuni. Ea trebuie să fie vectorul esenţial al dezvoltării durabile a societăţii româneşti în condiţiile globalizării şi erei informaţiei.

Rep. Vă rog să-mi permiteți să vă adresez o întrebare care mă interesează direct, evident, adresată și omului de catedră, dar, care se dorește raportată la persoana deosebită care mă ajută să clarific o problemă spinoasă a zilelor noastre: considerați că depopularea mediului rural din România este un «adevăr întristător» al unor vremuri confuze pe care le trăim sau «o manipulare a forțelor oculte» din jurul nostru, care vor să ascundă adevărul despre viitorul pe termen lung al societății românești?

– Depopularea satelor este o realitate şi, ca orice realitate, ea nu este nici adevărată, nici falsă. Pare un proces ireversibil care destructurează identitatea comunităţilor umane din mediul rural, şi nu numai din rural. Început în comunism, procesul s-a rostogolit în dimensiuni şi intensităţi aproape exponenţiale după 1990. Eu nu sunt adeptul scenariilor, şi cu atât mai mult, în privinţa acestei realităţi dezastruoase. În privinţa ascunderii adevărului, vă dau dreptate! Pasivitatea în faţa acestui «taifun» care «mătură», inclusiv vatra satului românesc, mai ales în spaţiul nostru geografic, reprezintă o formă de sprijin a continuării imperturbabile a dispariţiei comunităţilor rurale. Prin neimplicare, prin trecerea sub tăcere a stării de rupere a ritmului natural, decidenţii politici contribuie la «închiderea» satelor, la golirea lor de viaţă. «Veşnicia născută la sate» a devenit, se pare, o povară de care cei ce au autoritatea deciziei, vor să scape! Criza de identitate a educaţiei, atrofia morală şi atrofierea societăţii, reprezintă azi, alături de criza comunităţilor rurale, problemele majore ale României.

“Personal, aștept «trezirea» la realitate a tuturor factorilor direct responsabili, până nu e prea târziu”!

Rep. Domnule Președinte, anumiţi «reformatori» de ocazie ai perioadei de tranziție au devenit, astăzi, prin balansoarul trambulinei politicianiste, niște «experți» ai reformei educaționale care se doresc a fi avizați, prin ștergerea identității noastre naționale, prin aceste elucubrante variante de planuri-cadru pentru gimnaziu, cu doar o oră pe săptămână pentru disciplina istorie în procesul de învăţământ, iar disciplina Limba şi literatura română este redusă cu o oră, ca să nu mai vorbim de faptul că latina este scoasă totalmente din orarul elevilor!

-Raportându-mă la ceea ce spuneţi, eu nu sunt un împătimit al trecutului, aureolându-l, dar nu rămân impasibil la prezentul decadent, laboratorul unui viitor nivelator. Acești «reformatori» cvasinecunoscuți ai domeniului, confundă educația națională cu ospețele canibalice cu înclinaţii devoratoare. Ei «devorează» limba națională – suportul și fermentul identității – și «şterg» memoria națională, prin amputarea istoriei. De ce? Pentru că, asumându-și menirea de a atrofia simbolul nostru național, își găsesc un refugiu în lașitatea rușinoasă a confuziei. În conferinţele prezentate de către domnii: Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Sabin Gherman, Director «Look Plus», prof. univ. dr. Toader Nicoară, Universitatea «Babeș-Bolyai» Cluj Napoca, ale altor participanţi despre care s-a amintit în prestigioasa revistă care este «TRIBUNA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI», au fost detaliate aceste derapaje impardonabile. Iar dacă aceste personaje își caută glorie în atentatele la identitatea națională, mizând pe internaționalismul desuet, merită să se pripășească prin ungherele obscure ale «satului global»!

Rep. În calitate de moderator al dezbaterilor, consideraţi că așteptările dumneavoastră în privința scopurilor pe care vi le-aţi propus pentru promovarea ideilor novatoare în educație, după încheierea Conferinței Naționale de la Târgu-Jiu, atât de acroșant intitulată «Educația și criza de identitate» s-au împlinit?

-Am spus-o şi o spun mereu, până ce voi fi înţeles aşa cum trebuie, că aşteptăm o conștientizare asupra diagnosticului, de loc îmbucurător, în privința educației naționale, chiar dacă din partea decidenţilor lipseşte…curajul de a spune lucrurilor pe nume! Personal, aștept «trezirea» la realitate a tuturor factorilor direct responsabili, până nu e prea târziu, mai ales că noi am propus soluții, aşa cum am precizat la începutul dialogului nostru, încă din iunie 2015. Înţeleasă ca un ansamblu al însuşirilor calitative esenţiale prin care se defineşte ca domeniu distinct, însuşiri care-i asigură unicitatea, raritatea, scopul şi finalităţile prin raportare atât la alte domenii, cât şi la sine, identitatea educaţiei româneşti a fost fundamentată teoretic şi consolidată în plan real, într-un spaţiu temporal apreciabil de care trebuie să ţinem seama pentru a salva prezentul şi viitorul!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *